Acasă Cultura/Media Concurs de creaţie a logo-ului Preşedinţiei României la Consiliul UE

Concurs de creaţie a logo-ului Preşedinţiei României la Consiliul UE

DISTRIBUIȚI

 147876 – 28092017 – Ministerul Educației Naționale și Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene, au semnat un protocol de colaborare pentru organizarea și desfășurarea concursului „Romania’s EU Council Presidency Logo Competition“, între 27 septembrie și 1 noiembrie 2017, pentru stabilirea logo-ului oficial al Președinției Consiliului Uniunii Europene, pe care România și-o va asuma timp de șase luni, începând cu 1 ianuarie 2019.

Concursul este dedicat exclusiv elevilor din învățământul liceal și studenților din sistemul de învățământ superior, programul de studii de licență, de cetățenie română. Logo-ul va consta în principal într-un simbol, siglă formată dintr-un ansamblu de semne grafice format  dintr-un  set  de  caractere cu rol descriptiv, care să reflecte  istoria, cultura, tradiţiile, creativitatea, unicitatea şi apartenenţa României la valorile europene.

Propunerea de logo va fi evaluată de un juriu specializat, în funcție de o serie de criterii: relevanţa pentru tema concursului, atractivitate, originalitate, vizibilitate, adaptabilitate (pentru diferite medii și diferite produse). Competiția va avea două etape de selecție, fiecare cu o pondere de 50%, conform prevederilor din regulamentul de concurs.

Într-o primă etapă, vor fi alese 19 lucrări, care vor fi clasificate în funcţie de punctajul acordat de juriu. În cea de a doua etapă, cele 19 lucrări vor fi publicate pe o pagină de Facebook special creată de Ministerul Educaţiei Naţionale, denumită “CONCURS LOGO PRES RO 2019”, unde lucrările concurenţilor selectaţi vor primi voturi din partea publicului., unde vor primi voturi din partea publicului. Pe baza punctajului cumulat obţinut vor fi premiate locul I – 3.000 euro și o vizită la Bruxelles, locul II – 2.000 euro și o vizită la Bruxelles și locul al III-lea – 1.500 euro și o vizită la Bruxelles, urmând a fi acordate și două premii speciale.

„Mizăm pe ambiția, abilitățile și entuziasmul tinerei generații. Protocolul semnat cu Ministerul Educației Naționale ne-a permis să stabilim cadrul prin care le oferim elevilor și studenților posibilitatea de a ne transmite, în mod simbolic, speranțele pe care le au pentru destinul european al României. Un logo creativ, lizibil și relevant, realizat de tineri bine pregătiți, va fi un vector de forță al campaniei de promovare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, mandat ce reprezintă un proiect de importanță majoră pentru întreaga societate românească“, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

„Ministerul Educației Naționale este conștient de importanța exercitării Președinției Consilului Uniunii Europene de către România. Suntem bucuroși și onorați că, prin semnarea acestui protocol cu Ministerul Afacerilor Externe, tinerii merituoși ai țării, elevi și studenți, pot să-și arate capacitatea de creație și să genereze logo-ul Președinției române! Suntem convinși că educația poate reprezenta o temă importantă în primul semestru din 2019 și suntem deciși să susținem toate demersurile colegilor din Ministerul Afacerilor Externe pentru acțiuni de succes“, a subliniat  și ministrul Educaţiei Naționale, Liviu Marian Pop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.