Acasă Economie Consiliul Concurenţei verifică piaţa asigurărilor de aviaţie

Consiliul Concurenţei verifică piaţa asigurărilor de aviaţie

DISTRIBUIȚI
consiliul-concurentei

consiliul-concurentei 147902 – 29092017 – Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii neprevăzute la sediile societăţilor de asigurare Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Generali România Asigurare Reasigurare SA, precum şi la sediul companiei Aon România Broker de Asigurare-Reasigurare, au transmis vineri reprezentanţii reglementatorului pieţii de concurenţă. Inspecţiile au fost efectuate în cadrul investigaţii privind o posibilă încălcare a legislaţiei naţionale şi a prevederilor Tratatului de Funcţionare a UE de către firmele vizate. Autoritatea de concurenţă suspectează o posibilă împărţire a pieţei asigurărilor de aviaţie la care ar fi participat aceste societăţi.

Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se afla în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

În acţiunile sale, Consiliul Concurenţei a fost asistat de Autoritatea de Concurenţă şi Pieţe din Marea Britanie (CMA), care a cerut informaţii la sediile companiilor din Marea Britanie, urmând să transmită autorităţii române informaţiile primite pentru fi analizate.

Inspecţiile neprevăzute sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate. Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronuntare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii Concurenţei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.