Acasă Anchete Justitie Inspecţia Judiciară,control la Parchetul General

Inspecţia Judiciară,control la Parchetul General

DISTRIBUIȚI

147441 – 04092017 – Inspecţia Judiciară  a început, luni controlul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Echipa de control este formată din opt inspectori judiciari. Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a semnat, la începutul lunii iulie, ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficienţa managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura centrală.

Inspectorul şef a stabilit, printre altele, obiectivele controalelor şi componenţa echipelor de inspectori judiciari. Cele două controale au fost incluse în calendarul de activităţi aferent anului în curs ca urmare a propunerii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Potrivit RRA, concluziile rapoartelor de control vor fi înaintate Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Pe 19 iunie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a trimis la Inspecţia Judiciară o cerere prin care solicita efectuarea unor controale la DNA şi Parchetul General.

Cererea era motivată de faptul că la cele două instituţii nu au mai fost efectuate controale de foarte mult timp. Inspecţia Judiciară a finalizat pe 25 august controlul la Direcţia Naţională Anticorupţie, inspectorii având termen până pe 6 octombrie să înainteze raportul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Controlul IJ la DNA privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea instituţiei a început pe 17 iulie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.