Acasă Politic Parlamentul a adoptat o declarație privind noua Lege a învățământului din Ucraina

Parlamentul a adoptat o declarație privind noua Lege a învățământului din Ucraina

DISTRIBUIȚI

 

  147726 – 20092017 – Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, miercuri, 20 septembrie, cu unanimitate de voturi, Declaraţia Parlamentului României referitoare la adoptarea Legii educaţiei în Ucraina. Potrivit declaratiei adoptate, Parlamentul urmăreşte “cu îngrijorare şi maximă atenţie” evoluţiile generate de recenta adoptare în Rada Supremă a Ucrainei a Legii educatiei, care “limitează drastic dreptul la educaţie în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina”.  In documentul menţionat se arată că Parlamentul României adreseaza un apel pentru soluţionarea cât mai grabnică a actualei situatii, în spiritul cooperării, prin dialog şi respectarea strictă a standardelor europene în materia protecţiei minorităţilor naţionale, a acordurilor multilaterale şi bilaterale relevante, la care Ucraina este parte. La dezbaterile care au avut loc au participat: Titus Corlăţean, senator, (Grupul parlamentar al PSD), Ben Oni Ardelean, deputat şi Alina Gorghiu, senator (Grupul parlamentar al PNL), Matei Dobrovie, deputat (Grupul parlamentar al USR), Korodi Attila, deputat (Grupul parlamentar al UDMR), Ion Hadârcă, senator (Grupul parlamentar al ALDE), Constantin Codreanu, deputat (Grupul parlamentar al PMP) şi Varujan Pambuccian, deputat (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale).  A fost anunţată, de asemenea, componenţa delegaţiei Parlamentului României, alcătuită din 19 parlamentari, care va iniţia dialogul cu autorităţile din Ucraina, în vederea asigurării protecţiei drepturilor cetăţenilor aparţinând comunităţii româneşti din această ţară.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.