Acasă Externe Agenda Europeana Parlamentul European aprobă compoziția comisiei speciale privind terorismul

Parlamentul European aprobă compoziția comisiei speciale privind terorismul

DISTRIBUIȚI
foto:agerpres
foto:agerpres

 147579 – 13092017 – Deputații au aprobat marți în plen lista celor 30 de membri din noua comisie specială a Parlamentului privind contra-terorismul. Comisia va evalua dimensiunea amenințării teroriste pe teritoriul european și va sublinia posibilele erori, deficiențe și disfuncționalități privind măsurile contra-teroriste. Doru-Claudian Frunzulică, deputat român în Parlamentul Eurupean (grupul S&D), este membru al comisiei.

Comisia va organiza prima reuniune joi, 14 septembrie în Strasbourg pentru a alege președintele, vicepreședinții și raportorul (raportorii).

Mandatul comisiei speciale a fost aprobat în sesiunea plenară din 6 iulie. Comisia se va concentra pe următoarele elemente: implementarea măsurilor de gestionare a granițelor externe, deficiențe în schimbul de informații juridice, de aplicare a legii și intelligence între statele member, interoperabilitatea bazelor de date europene pentru schimbul de date, impactul legislației europene anti-teroriste asupra drepturilor fundamentale, radicalizarea și eficiența programelor de de-radicalizare, spălarea banilor și finanțarea terorismului, inclusiv legăturile cu crima organizată și practici eficiente pentru protejarea țintelor ușoare și a infrastructurii critice, cum ar fi aeroporturile și gările

Comisia Europeană va vizita și organiza audieri cu alte instituții UE, cu agenția Europol pentru cooperare judiciară, cu parlamentele naționale și guvernele statelor membre și statelor terțe, cu agențiile de aplicare a legii, serviciile de intelligence, judecători și magistrați, precum și organizațiile victimelor.

Comisia trebuie să pregătească un raport la jumătatea mandatului și un altul la final de mandat, cuprinzând fapte și recomandări. Mandatul de 12 luni va începe joi, 14 septembrie și poate fi prelungit.

Alături de cei 30 de membri aprobați de plen, comisia va mai avea 30 de membri supleanți numiți de grupurile politice,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.