Acasă Politic PNL solicită comisie de anchetă privind situaţia pensionărilor şi reangajărilor din MAI

PNL solicită comisie de anchetă privind situaţia pensionărilor şi reangajărilor din MAI

DISTRIBUIȚI

 147718 – 20092017 – PNL a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă privind pensionarea și reangajarea unor persoane în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Aceasta este o chestiune care ține de cheltuirea banului public, de moralitate și echitate. Există grave suspiciuni că în MAI se aplică un tratament diferențiat pentru oamenii care sunt apropiați ministrului de Interne și care au fost pensionați și reangajați în secunda doi, în dispreț total față de principiile clamate de PSD.

Trebuie să vedem clar ce s-a întâmplat, cum au fost generate pensiile speciale şi mai ales cum ministrul Carmen Dan a decis să încurajeze acest jaf din banii publici. Prin Comisia de anchetă, Parlamentul va trebui să verifice modul în care s-au făcut angajările în cadrul Ministerului Afacerilor Interne ale unor persoane care anterior au fost pensionate și au beneficiat de pensie de serviciu, să verifice statutul și atribuțiile în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ale persoanelor care au fost reangajate după ce anterior fuseseră pensionate, să verifice modul în care s-au derulat procedurile prevăzute de lege în contextul pensionării și ulterior angajării acelorași persoane în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și să verifice modul de respectare a normelor legale în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor de ordonator principal de credite, în contextul derulării procedurilor de pensionare și ulterior reangajare în cadrul Ministerului Afacerilor Interne ale acelorași persoane, declară liderul Grupului parlamentar al PNL, Raluca Turcan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.