Acasă Anchete Interne Poliţiştii de frontieră români au salvat încă 54 de persoane

Poliţiştii de frontieră români au salvat încă 54 de persoane

DISTRIBUIȚI

 147561 – 12092017 – Polițiștii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare MAI 1104 a Gărzii de Coastă, aflați în misiune FRONTEX  în cadrul Operaţiunii Maritime Comune ”POSEIDON SEA 2017”, au salvat, pe timpul patrulării în apele Mării Egee, 54 de persoane, dintre care 19 copii și 16 femei, care se aflau pe o ambarcațiune ce risca să se scufunde. Persoanele salvate au fost transportate și predate în siguranță autorităților din Portul Chios, pentru efectuarea procedurilor specifice.

La 9 septembrie, ora 23.30, echipajul navei MAI 1104, aflat în misiune de supraveghere a frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene, în cadrul Operațiunii Comune ”POSEIDON SEA 2017”, coordonată de Agenția FRONTEX, a identificat, pe timpul misiunilor specifice de patrulare desfășurate în Marea Egee, o ambarcațiune gonflabilă de mici dimensiuni, cu motor, supraîncărcată cu persoane, care se îndrepta către apele teritoriale ale Greciei.

După evaluarea situației la fața locului și având în vedere supraaglomerarea ambarcațiunii și riscul de a se scufunda, polițiștii de frontieră români au demarat acțiunile de salvare.

La bordul navei Gărzii de Coastă au fost transbordate în total 54 de persoane, 19 bărbați, 16 femei și 19 copii, care provin din Siria, Irak și Afganistan.

Polițiștii de frontieră le-au oferit persoanelor salvate asistență, hrană și apă, iar câteva ore mai târziu, acestea au fost debarcate în siguranță în Portul Chios și predate autorităților elene, pentru efectuarea procedurilor specifice (asistență medicală, identificare, înregistrare, amprentare etc.).

Este prima operațiune de salvare desfășurată de echipajul navei MAI 1104 de la detașarea în Grecia (începând cu data de 29.08.2017), când ambarcațiunea Garzii de Coasta a ”preluat ștafeta” de la nava maritimă MAI 1101, care a desfășurat acțiuni de supraveghere și control la frontierele maritime ale Greciei, timp de 4 luni (mai – august a.c.).

De la începutul anului, polițiștii de frontieră români de pe navele Gărzii de Coastă au salvat, individual și în cooperare de echipajele celorlalte nave aparținând statelor membre ale U.E., detașate de Agenția Frontex în Grecia, în cadrul Operațiunii Comune ”POSEIDON SEA 2017”, peste  950 persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcațiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene.

Obiectivul principal al Operaţiunii Comune ”POSEIDON SEA 2017” este de a oferi suport autorităţilor elene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare la frontiera externă a Uniunii Europene.

Activitatea este o continuare a operaţiunilor organizate de Agenţia FRONTEX pentru gestionarea fluxurilor de migraţie ilegală, în cadrul cărora Poliţia de Frontieră Româna a avut o contribuţie semnificativă, atât din punct de vedere al mijloacelor tehnice, cât şi din punctul de vedere al numărului, profilurilor şi profesionalismul experţilor detaşaţi, aprecierile venind atât din partea autorităţilor de frontiera aparținând statelor membre participante, cât şi din partea Agenţiei Frontex.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentSe completează guvernul
Articolul următorPSD, peste tot

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.