Acasă Politic Afară-i vopsit gardul

Afară-i vopsit gardul

DISTRIBUIȚI

148339 – 30102017 – În public, Liviu Dragnea și Mihai Tudose susțin că au îngropat securea războiului și chiar arată că s-ar înțelege foarte bine. Știripesurse.ro anunță însă că toată această pace este doar o aparență, între cei doi poli de putere din PSD fiind o relație extrem de tensionată. ”Pacea e doar de fațadă”, iar tensiunile ar putea exploda în preajma noului Comitet Executiv al PSD, din luna noiembrie.

În ciuda faptului că afișează o relație foarte bună în public, în culise se petrec cel puțin două acțiuni care au întins nervii la maxim între Dragnea și Tudose. În această perioadă, liderii PSD s-au întâlnit pentru a construi bugetul pentru anul 2018 și aici se lucrează din greu pentru ca fiecare tabără să câștige cât mai mult.

Bani nu sunt pentru toate proiectele, iar când se ajunge la capitolul finanțări, Dragnea și Tudose au priorități diferite. Fiecare ține la proiectele deja promise unor lideri din teritoriu, iar un pas în spate în acest moment ar putea însemna ruperea echilibrului de putere în PSD.

Al doilea subiect generator de tensiuni este evaluarea care se face secretarilor de Stat. Tudose ar vrea să elimine cât mai mulți dintre oamenii lui Dragnea din ministere, dar evident că se lovește de opoziția liderului PSD. Există voci la cel mai înalt nivel din PSD care consideră că la nivelul secretarilor de Stat este un adevărat dezastru, indiferent din ce tabără provin. ”Multe dintre poticnelile din programul de guvernare survin ca urmare a incompetenței executivilor. Un ministru, oricât de bun ar fi, trebuie să împartă sarcinile, iar când cei de sub el abia știu să citească, totul se duce pe apa sâmbetei”, au preciat surse de la vârful PSD.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.