Acasă Externe Catalonia: Prin foc şi sabie

Catalonia: Prin foc şi sabie

DISTRIBUIȚI
Foto: https://www.theatlantic.com

 147920 – 02102017 –“Catalonia şi-a câştigat dreptul de a-şi declara independenţa şi va face asta”, este reacţia liderului separatist catalan la finalul referendumului care a provocat haos în întreaga regiune, relatează stirileprotv.ro.

Aproape 90% dintre cei care au reuşit să voteze au spus “da” independenţei. Rata de participare a fost de 42%. Referendumul a fost declarat ilegal de Curtea Constituţională a Spaniei, iar poliţiştii au intervenit în forţă pentru a bloca desfăşurarea votului. Aproximativ 850 de oameni au suferit răni în urma confruntărilor violente. Dintre aceștia, 355 au fost răniți la Barcelona, unde au avut loc cele mai multe ciocniri între protestatari şi forţele de ordine care aveau ca misiune oprirea procesului electoral.

Foto: Novinite.com

Imagini dramatice surprind momentul în care scutierii iau cu asalt sediul unei şcoli din Barcelona, unde era amenajată o secţie de vot. Oamenii care blocau scările şi încercau să le ţină piept au fost scoşi din clădire cu brutalitate. Un scutier pare că sare cu picioarele pe cineva care e la pământ. O femeie e târâtă de păr, în timp ce câteva persoane sunt filmate în timp ce se prăvălesc pe scări. Poliţiştii nu se sfiesc să-i lovească cu picioarele pe cei care refuza să părăsească locul.

Potrivit sursei citate, scene similare s-au derulat în faţa unei alte şcoli din Barcelona, unde oamenii aşteptau să voteze. Unul câte unul, votanţii au fost smulşi din mulţime şi aruncaţi pe jos. Nu a contat că a fost vorba de femei sau de oameni în vârstă.

De asemenea, au fost şi cazuri în care scutierii au fost forţaţi să bată în retragere, împinşi de manifestaţii pro-independenta care lansau înspre ei tot ce aveau la îndemână. Ca să disperseze mulţimea, poliţiştii din Garda Civilă au lansat salve de gloanţe de cauciuc. Oamenii au fugit ţipând, încercând să se pună la adăpost.

Bile de cauciuc “destul de grele” – după cum a remarcat corespondentul Sky News, care s-a aflat în mijlocul evenimentelor.

Pe reţelele de socializare au apărut fotografii cu oameni care aveau sânge pe faţă şi pe mâini. O scenă de solidaritate impresionantă – pompierii catalani i-au protejat pe susţinătorii referendumului de bastoanele scutierilor.

Poliţiştii trimişi de guvernul de la Madrid au spart uşile de sticlă ale clădirilor şi au pătruns cu forţa în secţiile de vot, pentru a confisca urnele şi buletinele de vot. Au fost însă şi secţii unde votul s-a desfăşurat paşnic, iar urnele s-au închis în aplauze.

Duminică seară, manifestanţii pro-independenţă, fluturând steaguri catalane, s-au adunat în centrul Barcelonei şi au aşteptat cu sufletul la gură anunţul liderului catalan. Într-un discurs transmis pe ecrane uriaşe, Carles Puigdemont le-a confirmat aşteptările.

Carles Puigdemont, preşedinte al Generalităţii din Catalonia: “Poporul catalan şi-a câştigat azi dreptul de a deveni un stat independent şi de a forma o republică. Voi lansa şi un apel către Uniunea Europeană. Catalanii şi-au câştigat dreptul de a fi respectaţi de Europa.”

Foto: www.bangkokpost.com

 

Nu a lăsat loc de discuţii, mai ales că, puţin mai devreme, premierul spaniol, Mariano Rajoy, a pus gaz pe foc cu un anunţ sfidător.

Mariano Rajoy, premierul Spaniei: “Astăzi nu a fost niciun referendum pentru independenţă în Catalonia. Aş vrea să spun în faţa întregii Spanii că marea majoritate a poporului catalan a ales să nu participa pe acest referendum secesionist.”

În plus, şeful guvernului spaniol a apărat intervenţia în forţă a poliţiştilor din Garda Civilă.

Mariano Rajoy, premierul Spaniei: “Vreau să le mulţumesc în mod deosebit forţelor de ordine, poliţiei naţionale şi Gărzii Civile. Şi-au făcut treaba având mandat din partea justiţiei.”

Mariano Rajoy a declarat însă că lasa uşa deschisă dialogului cu liderii separatişti catalani.

Totodată, potrivit AFP, citat de agerpres, peste 44 de organizații — printre care principalele sindicate și două asociații pro-independență — au făcut apel la o zi de grevă generală și la mobilizări pentru marți, în Catalonia.

Consultarea, considerată ilegală de Curtea Constituțională, nu a beneficiat de niciuna dintre garanțiile necesare: nicio comisie electorală nu a supervizat organizarea, numărătoarea nu a fost una transparentă, votul nu a fost secret, etc.

Fără a-l numi, Rajoy l-a desemnat pe Puigdemont drept unul dintre responsabilii evenimentelor de duminică, estimând că a promovat „încălcarea legii și ruptura conviețuirii”. „Nu căutați alți vinovați, pentru că nu sunt”, a spus el.

Totodată, ar putea fi decise sancțiuni judiciare. Puigdemont și întregul executiv catalan sunt deja vizați de o anchetă penală pentru „nesupunere și deturnare de fonduri publice”, în legătură cu organizarea referendumului.

La 25 septembrie, procurorul general al Spaniei a sugerat că arestarea lui Carles Puigdemont rămâne o posibilitate, chiar dacă nu pentru viitorul imediat.

De asemenea, unii au făcut apel la utilizarea de către Madrid a articolului 155 din Constituție, care i-ar permite să suspende autonomia politică a Cataloniei.

Foto: https://www.theatlantic.com

Totodată, această confruntare politică este considerată în Spania cea mai gravă criză de după lovitura militară eșuată din 1981.

Separatismul nu a încetat să sporească în Catalonia de la începutul anilor 2010, alimentat de criza economică și de anularea parțială a unui statut ce conferea regiunii competențe foarte largi.

Însă, în opinia primarului de stânga al Barcelonei, Ada Colau, care la fel ca 80% dintre catalani era pentru un referendum privind autodeterminarea, separatiștii nu vor putea să-și proclame „de unii singuri” o independență pe care nu ar recunoaște-o nimeni. În ceea ce o privește, Ada Colau a votat în alb.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.