Acasă Sud-Est Constanta Constanța: Klaus Iohannis: ” …nu ne mai putem permite transformarea tuturor ideilor...

Constanța: Klaus Iohannis: ” …nu ne mai putem permite transformarea tuturor ideilor năstrușnice despre educație în acte legislative”

DISTRIBUIȚI

 147926 – 02102017 –Președintele Klaus Iohannis a participat, la Constanța, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2017-2018 organizată în Piaţa Ovidiu de cele trei instituţii de învăţământ superior de stat din oraș  – Universitatea „Ovidius”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” şi Universitatea Maritimă.

Adresându-se asistenței, șeful statului a subșiniat profesionalismul absolvenților din acest centru universitar, care le asigură competitivitatea pe piața globală.

Așa cum se știe, universitățile nu pregătesc doar buni profesioniști – fie ei angajați sau antreprenori. Ele au rolul de a forma buni cetățeni și de a contribui la dezvoltarea statului de drept pe baze sustenabile.

De foarte multe ori auzim sintagma ”vrem o țară ca afară”. Se poate! Dar, pentru a avea ”o țară ca afară” avem nevoie în primul rând de universități ca afară. Universități care promovează adevărul, gândirea critică și moralitatea în toate activitățile lor”, a spus Klaus Iohannis, care a făcut un apel către instituțiile de învățământ superior să ajute ”la demontarea diverselor mituri nefondate pe care încă le regăsim în spațiul public”:

Unul dintre ele, pentru a mă referi chiar la învățământul superior, este mitul fals conform căruia prea mulți tineri merg la facultate. România este, de fapt, și regretabil, pe ultimul loc din Uniunea Europeană din punctul de vedere al tinerilor de 30-34 de ani care au terminat studii superioare, iar acest lucru afectează competitivitatea țării noastre și, implicit, bunăstarea noastră, a tuturor.

Nu înseamnă însă că trebuie să încurajăm existența unor universități cu grave probleme de management educațional doar de dragul statisticii. De asemenea, nu trebuie să neglijăm dezvoltarea unor rute profesionale, pe model dual, care să reprezinte o alternativă reală și cu recunoaștere socială și materială.

Avem nevoie de înalți specialiști, dar și de meseriași bine calificați. Sunt lucruri care ar fi bine să se dezbată mai des în spațiul public și poate chiar și în Parlament, a afirmat președintele.

Klaus Iohannis s-a referit la un demers al universităților românești de a contribui la recredibilizarea învățământului românesc, bazat pe solida reputație a instituțiilor de învățământ  și a criticat lipsa unei baze de date cu toate doctoratele din România..

Pentru a putea lupta împotriva ignoranței, pentru a putea deveni un reper moral și o ancoră a statului de drept, universitățile românești trebuie să aibă o reputație solidă, bazată pe un nivel ridicat de credibilitate.

Ani de-a rândul, această credibilitate a fost zguduită de o serie de scandaluri de plagiat. Din nefericire, chiar și astăzi găsim scuze pentru a nu avea o bază de date publică a lucrărilor de doctorat. De asemenea, nu avem o soluție permanentă pentru acreditarea școlilor doctorale”.

Președintele a vorbit și despre atragerea tinerilor absolvenți de liceu, nu doar din România, ci și din alte state, către învățământul superior românesc, prin simplificarea birocrației și dezvoltarea unui mediu prietenos, tolerant și predictibil.

”… nu ne mai putem permite transformarea tuturor ideilor năstrușnice despre educație în acte legislative care nu au nicio legătură unele cu altele și cu atât mai puțin cu o strategie mai amplă în domeniul educației și cercetării”, a mai afirmat președintele.

 

Alocuțiunea integral AICI       https://youtu.be/ZDkjArFY6S4

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.