Acasă Economie HIDROELECTRICA își optimizează structura internă

HIDROELECTRICA își optimizează structura internă

DISTRIBUIȚI

 147932 – 03102017 – Începând cu această săptămână, Hidroelectrica are avizată o nouă structură organizatorică al cărei rol este acela de accelerare a procesului de listare și orientarea companiei către dezvoltare și investiții. Reorganizarea societății este în concordanță cu necesitățile interne identificate, precum și cu viziunea de dezvoltare/investiții pe care o are noul Directorat.

Prin implementarea acestei măsuri organizatorice este creat un număr important de noi locuri de muncă -funcții de execuție destinate specialiștilor, în structuri cheie care asigură suportul pe termen mediu și lung pentru activitățile de mentenanță, retehnologizare, tehnic și suport producție, proiectare, infrastructuri critice etc.

Odată cu creșterea numărului membrilor Directoratului de la trei la cinci se dorește asumarea clară a răspunderii acestora pe activitățile de bază, concomitent cu flexibilizarea și debirocratizarea modului de acțiune în cadrul Hidroelectrica. S-a costatat că suprapunerea activităților de coordonare, produsă ca urmare a funcționării unui palier managerial, cu rol devenit incert, interpus între Directorat și funcțiile de execuție, conduce la o disipare a răspunderii și la birocratizarea modului de implementare a deciziilor la nivelul societății. În condițiile în care compania a depășit etapa insolvenței și a demonstrat că poate avea rezultate financiare sustenabile, efortul Directoratului se îndreaptă către punerea în aplicare a planurilor de dezvoltare și de diversificare a activităților.

În acest spirit, pentru a mări competitivitatea pe piață a Hidroelectrica, prin reorganizare se lărgește baza de specialiști a companiei cu precădere pe activități nucleu, cum sunt cele de retehnologizare și mentenanță a capacităților de producere a energiei electrice pe care societatea le deține în portofoliu.  Deficitul substanțial de salariați al Hidroelectrica pe zonele de specialitate anterior amintite a avut în trecut impact direct asupra obiectivelor companiei, astfel că, la 6 luni, execuția planurilor de dezvoltare era de 20,33%, din care retehnologizările reprezentau 4,50%, iar mentenanța sub 20% față de prognozatul din buget. Reorganizarea vizează recuperarea în ritm alert a ecarturilor față de obiectivele pe 2017 ale Hidroelectrica, în concordanță cu viziunea strategică a noului management al companiei.

”Hidroelectrica trebuie să rezolve un deficit acut de personal astfel încât să devină cu adevărat competitivă pe piața de energie și să se îndrepte, așa cum este normal, către zona de investiții și dezvoltare națională și chiar regională. Sunt lucruri care au fost neglijate până acum și pe care a venit momentul să le așezăm între priorități.” –  declarat dl Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica.

”Dorim să atragem în structurile companiei specialiști foarte bine pregătiți. Este o problemă căreia îi căutăm rezolvare acum și pentru care avem o viziune pe termen lung. Chiar astăzi, spre exemplu, am participat la deschiderea anului universitar la Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, alături de Ministrul Energiei – dl Toma Petcu, și de Decanul Facultății, dl Alexandru Dimache. Suntem conștienți că trebuie să ne implicăm în procesul educațional astfel încât să creștem interesul studenților pentru activitățile noastre. Dacă vrem ca și peste câțiva ani să avem o bază de recrutare pentru specialiști în domeniul energetic, trebuie să acționăm acum.”- a mai afirmat dl Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica.

Intrarea în vigoare a noii organigrame se va face în etape, după consultarea cu partenerul social Hidrosind, și cu urmărirea încadrării în fondul de salarii pe anul 2017 conform Bugetului de  Venituri și Cheltuieli. Este important de precizat că în zona de management reorganizarea nu presupune disponibilizări, ocupanții posturilor restructurate urmând să ocupe alte poziții în cadrul companiei, în conformitate cu pregătirea și experiența profesională proprii. – sursa: Biroul de Presă al Hidroelectrica

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.