Acasă Sud-Vest Dolj Încă o dată, priorităţi

Încă o dată, priorităţi

DISTRIBUIȚI

148118 – 12102017 – Președintele Klaus Iohannis şi premierul Mihai Tudose au participat, joi, la lansarea noului model Ford EcoSport, care a avut loc la Uzina Ford din Craiova, anunţă stiri.tvr.ro.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Uzina de la Craiova că atragerea de investiții și infrastructura sunt cele mai importante pentru dezvoltarea economică, și ar trebui să fie priorități zero pentru orice Guvern.

Investițiile mari au făcut dintotdeauna casă cu dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. În economie, parteneriatul înseamnă cooperare și concurență prin antreprenoriat, inovație și productivitate. Aceasta este calea succesului economic și nu există scurtături în drumul spre prosperitate, indiferent cât de mult pretind uneori politicienii că doar ei sunt capabili să inventeze, a spus Iohannis.

Președintele a adăugat că povestea de succes a companiei Ford ne arată că, în economia de piață, performanța este întotdeauna măsura valorii, de aceea este bine să înțelegem că piața nu este adversarul cuiva, ci doar mijlocul prin care realizările valoroase ajung să iasă la suprafață și să ducă la prosperitate.

În atragerea de investiții, administrația locală are un rol cheie pe care îl încurajez să devină regulă și nu excepție. Știm cu toții că una din cerințele esențiale este asigurarea unei infrastructuri de calitate. Infrastructura de transport trebuie să fie prioritatea zero a oricărui Guvern,  a declarat Iohannis.

În discuțiile de aici am atins aceste subiecte și am primit toate promisiunile necesare, a subliniat Klaus Iohannis.

Șeful statului a subliniat că imperativele pe care România le are în materie de infrastructură sunt necesare „nu numai ca industria auto să devină mai atractivă și mai competitivă, ci pentru ca românii să poată călători eficient și în siguranță, pentru ca dezvoltarea României să se așeze pe baze solide și sănătoase”.

La rândul său, premierul Mihai Tudose a subliniat că  România este un loc bun pentru a face investiții, un loc în care Ford nu a venit pentru o aventură ci pentru a face treabă.

S-a vorbit despre infrastructură, nu mai suntem la nivel de promisiuni, suntem în grafic. Sunt proceduri care sunt la nivel de proiectare, licitare. Au început să se miște lucrurile. România înțelege să îți respecte angajamentele, a spus Tudose.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.