Acasă Externe Ana Birchall la reuniunea interparlamentară organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Eliminării...

Ana Birchall la reuniunea interparlamentară organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Eliminării Violenţei Împotriva Femeilor

DISTRIBUIȚI

 148703 – 21112017  – Președintele Comisiei speciale pentru coordonarea activităților parlamentare necesare pregătirii Președinției Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, deputatul Ana Birchall, participa, în data de 21 noiembrie a.c., la reuniunea interparlamentară cu tema “Convenţia de la Istanbul: combaterea violenţei împotriva femeilor la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene”, organizată la Bruxelles cu ocazia Zilei Internaţionale a Eliminării Violenţei Împotriva Femeilor de Comisia pentru drepturile femeilor și egalitate de gen (FEMM) din Parlamentul European, în colaborare cu parlamentele naţionale şi Grupul de Experţi privind acțiunea împotriva violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (GREVIO).

Reuniunea prilejuiește întâlnirea unui număr important de reprezentanţi ai forurilor legislative din statele membre ale Uniunii Europene în jurul obiectivului comun de a preveni, combate şi elimina violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică. Punctul principal de pe agenda reuniunii este o evaluare a stadiului ratificării și punerii în aplicare a Convenției de la Istanbul la nivel european și național, precum şi a modului în care implementarea este monitorizată de GREVIO.

“Ratificarea Convenţiei de la Istanbul de către țara noastră la 29 februarie 2016 – un proiect de suflet pentru a cărui realizare m-am bătut timp de aproape doi ani de zile în calitate de parlamentar de referință al legislativului român la Consiliul Europei pentru problema eliminării violenței împotriva femeilor – reprezintă dovada angajamentului ferm asumat de România pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Este important ca atât la nivel european, cât și la nivelul statelor membre, legislația în acest domeniu să fie modificată și completată cu măsurile legale necesare, în conformitate cu prevederile Convenției de la Istanbul, în așa fel încât să ducă la eliminarea tuturor formelor de violență”, a declarat Birchall.

Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice – denumită Convenţia de la Istanbul – este apreciată a fi cel mai complex instrument juridic la nivel internaţional în domeniul prevenirii violenţei împotriva femeilor, protejarea victimelor, urmărirea penală a autorilor şi adoptarea unei game largi de măsuri pentru a lupta împotriva acestui flagel.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.