Acasă Politic Legea apelor a fost modificată

Legea apelor a fost modificată

DISTRIBUIȚI
foto:zf.ro

 148524 – 09112017 – La inițiativa Ministerului Apelor și Pădurilor, Guvernul României a emis o ordonanță de urgență de modificare și completare a Legii apelor. Actul normativ rezolvă două probleme majore: alinierea României la legislația europeană pentru ieșirea din procedura de infringement pe cauza microhidrocentralelor și declararea lucrărilor de amenajare a bazinelor hidrografice, derulate de Administrația Națională Apele Române, de utilitate publică și interes național, pentru facilitarea exproprierilor necesare în zonele de execuție a acestora.

Prin actul normativ este introdusă și definită în legislația românească noțiunea de debit ecologic stabilită de Directiva 2000/60/CE. Aceasta permite stabilirea cadrului legal viitor pentru protecția apelor valoroase din punct de vedere ecologic, prin interzicerea lucrărilor care le pot afecta (spre exemplu microhidrocentralele). De asemenea, se definește termenul de debit de servitute, necesar a fi lăsat în aval de lucrările de barare a apelor.

Totodată, actul normativ prevede că lucrările de amenajare a bazinelor hidrografice, finanțate de la bugetul de stat sau din fonduri europene, prin Administrația Națională ”Apele Române”, sunt de utilitatea publică și de interes național. Această prevedere va permite expropierea pentru cauză de utilitate publică, în vederea derulării de lucrări de investiții fără tergiversările inerente cauzate de regimul proprietăților din proximitate. Astfel, vor fi evitate și eliminate situații de genul celor existente la momentul actual când lucrări importante, finanțate de la bugetul național sau din fonduri nerambursabile, nu pot fi implementate din cauza situației proprietății terenurilor pe care sunt amplasamentele lucrărilor, fapt ce menține riscul de inundații la un nivel ridicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.