Acasă Opinii/Analize Legea răspunderii președintelui

Legea răspunderii președintelui

DISTRIBUIȚI

148445 – 06112017

Sorin Roșca Stănescu

Dacă societatea românească a ajuns la saturație în urma exceselor republicii procurorilor și a aservirii unor judecători, iată, s-a ajuns în situația în care este inevitabilă o lege a răspunderii unora și celorlalți. Prin care să plătească profesional și financiar prejudiciile pe care le suferă pe nedrept victimele lor. Cu atât mai mult, în urma exceselor regimului Traian Băsescu, este necesară și o lege a răspunderii președintelui. Un președinte rău sau ilegitim poate genera dezastre mult mai mari decât cele pe care românii le atribuie unor procurori sau judecători rău intenționați.

Să luăm cel mai bun exemplu pe care-l avem la îndemână. Ultimul mandat al lui Traian Băsescu. Ca să nu ne referim cumva și la primul. Ultimul mandat a început printr-o fraudă. Despre care aflăm detalii susținute prin probe abia acum. Și vom afla încă multe altele. Mai departe, în 2012, Traian Băsescu a fost suspendat și a fost organizat un referendum pentru demitere sa. Și rezultatee acestui referendum constituie tot o fraudă. Care a fost pe deplin demonstrată, în mod oficial, prin rezultatele recensământului.  În consecință, cel puțin această parte a mandatului său, care a expirat în 2014, este total ilegitimă. Prejudiciul în diverse forme cauzat românilor și României este uriaș. Și poate fi calculat.

Dacă așa stau lucrurile, și cred că nimeni nu se mai îndoiește de această realitate, nici măcar cei câțiva fani care i-au mai rămas, atunci Traian Băsescu ne este dator cel pțuin cu sumele pe care le încasează în prezent în calitate de fost președinte ilegitim. În cea mai rea dintre variante, el trebuie să fie obligat să restituie acești bani și în cea mai rea dintre cele mai rele variante să nu mai beneficieze de acum încolo de drepturile conferite unui fost președinte.

Este evident extrem de discutabil și primul mandat. Pe parcursul căruia s-a ales cu o suspendare. Insist însă asupra celui de-al doilea mandat, întrucât aici ies la iveală, într-o cadență înspăimântătoare, informații care ne arată că votul a fost furat în mai multe modalități cu complicitatea reprezentanților unor instituții de forță. Mai departe însă, am avut referendumul pentru demitere. Acolo, pentru demiterea sa, au votat mult mai mulți români decât votaseră, chiar și prin fraudă, pentru victoria sa. Referendumul de demitere a fost invalidat sub pretextul că la urne nu sau prezentat jumătate plus unu dintre cetățenii cu drept de vot. Iar asupra Curții Constituționale, care a decis acest lucru, s-au făcut presiuni uriașe  și s-a exercitat un șantaj, așa cum rezultă din cele două bilețele pierdute de Florian Coldea. În scurt timp după invalidarea referendumului de demitere, românii au suferit un șoc. Institutul Național de Statistică a prezentat, cu o suspectă întârziere, datele oficiale ale recensământului populației existente la data referendumului. Și ce să vezi? La vot s-au prezentat mai mult de 50% dintre români, iar dintre aceștia o proporție covâșitoare  au votat demiterea.

Prin urmare, de la data referendumului, Traian Băsescu nu mai putea exercita prima funcție în stat. Tot ceea ce s-a întâmplat de atunci până acum se plasează sub semnul ilegitimității.

Astăzi, Traian Băsescu râde. Și ne comunică cu cinism că istoria nu mai poate fi întoarsă. Că Geoană nu mai poate fi instalat președinte retroactiv. Și nici el nu mai poate fi demis retroactiv, pentru că a pierdut la referendum. Este adevărat. Aceste dureroase realități nu pot produce alte efecte decât de natură istorică și, eventual, psihologică. Până când ne gândim la ziua de azi.

Ia să ne gândim puțin ce se întâmplă azi. Ei bine, astăzi, un individ care, acum se știe, a deținut și a exercitat în mod ilegitim, adică fraudulos, funcția de președinte al României, beneficiază de un statut privilegiat, indemnizație de la stat, casă de protocol, gardă personală, autoturism, etc. Toate acestea pot și trebuie să fie oprite. Este necesară o acțiune în justiție prin care să fie calculat prejudiciul rezultat din fraudarea rezultatelor referendumului. Rezultatul acestui calcul va însemna finalmente o sumă uriașă de bani. Această sumă Traian Băsescu o datorează poporului român. Și, evident, prejudicul crește în fiecare zi în care Traian Băsescu beneficiază în continuare, în mod ilegitim, de un statut pe care chiar dacă l-ar fi dețint cândva în mod legal, l-a pierdut în mod implacabil la referendumul de demitere.

Am sau nu am dreptate când cred că în România este necesară o lege a răspunderii președintelui? Astfel încât în viitor să nu mai fie posibile asemenea aberații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.