Acasă Politic Președintele Senatului pledează pentru o mai strânsă colaborare parlamentară între România și...

Președintele Senatului pledează pentru o mai strânsă colaborare parlamentară între România și Bulgaria

DISTRIBUIȚI

148416 – 02112017 – Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, l-a primit, joi, 2 noiembrie a.c., pe Todor Ivanov Churov, ambasadorul Republicii Bulgaria în România, în cadrul vizitei de prezentare. Discuţiile au vizat obiectivele comune asumate de România şi Bulgaria, în calitate de parteneri în cadrul Uniunii Europene și de aliați strategici, fiind evidenţiat interesul reciproc pentru intensificarea dialogului politic în plan parlamentar dintre cele două țări.

Președintele Senatului a subliniat faptul că parteneriatul în cadrul Uniunii Europene conferă oportunități deosebite pentru dezvoltarea de proiecte comune, mai ales în cadrul strategiei UE pentru Regiunea Dunării, prin atragerea de fonduri europene, dezvoltarea infrastructurii reprezentând un domeniu prioritar. Partea română a salutat recenta întâlnire a prim-miniștrilor celor două țări, la Varna, în cadrul unei ședințe comune.

În ceea ce privește cooperarea interparlamentară, Popescu-Tăriceanu a menționat interesul de a conlucra îndeaproape în domeniul gestionării afacerilor europene și de beneficia din experiența Parlamentului Bulgariei pe perioada în care va organiza dimensiunea parlamentară a Președinției Consiliului UE (semestrul I 2018), precum și dorința de a dezvolta, în calitate de membri ai NATO, poziții convergente în domeniul apărării și securității regionale, cu ocazia organizării Summit-ului parlamentar al Formatului București (B9), în prima parte a anului viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.