Acasă Uncategorized “Redam încrederea investitorilor români și italieni în economia românească”

“Redam încrederea investitorilor români și italieni în economia românească”

DISTRIBUIȚI

148453 – 06112017 –  La finalul săptămânii trecute, în prestigiosul Auditorium al grupului editorial economic “Il Sole 24 ore” din Milano, pentru prima dată s-a vorbit despre România în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț a României în Italia (CCIRO Italia).

În sala de conferințe proiectată de celebrul arhitect Renzo Piano în interiorul sediului grupului editorial al organizației industriașilor italieni, Confindustria, s-a desfășurat forumul economic România-italia “Redam încrederea investitorilor români și italieni în economia românească”.

Evenimentul s-a dovedit a fi un mare succes de promovare economică a României în Italia și la nivel european, datorită implicării nemijlocite a Camerei Deputaților prin chestorul deputat Mircea Drăghici prezent la eveniment și prin sprijinul Camerei de Comerţ Naționale a României, Uniunea Camerelor Bilaterale și a Guvernului României (coorganizator prin memorandumul între CCIRO Italia și DIIMMAT).

În deschiderea lucrărilor, președintele CCIRO Italia, Eugen Terteleac a trecut în revistă realizările și obiectivele organizației din Italia. “Prin evenimentul de astăzi, CCIRO Italia închide un ciclu al activităților principale desfășurate până astăzi: promovarea programelor Guvernelor care s-au succedat în România din 2013 și până astăzi pentru atragerea investițiilor străine au fost o prioritate pentru noi. Programul «Redăm încrederea investitorilor români din diaspora și celor străini în economia românească», program realizat printr-un memorandum CCIRO Italia – Guvernul României, se închide astăzi. Actualul Guvern, coaliția guvernamentală prin programul de guvernare “Redăm încrederea investitorilor în economia românească”, legea prevenției, legea parteneriatului public privat, facilitățile fiscale, fondurile europene, ajutoare de stat, garanții de stat, oportunitățile din toate sectoarele de activitate a adoptat elemente importante de încredere în economia românească. CCIRO Italia intră într-o altă eră: de acum înainte ne propunem în primul rând să fim alături de oamenii de afaceri români în Italia și italieni interesați să dezvolte afaceri în România, să luptăm pentru aceștia, pentru drepturile lor. Nimeni nu-i ajută. Nu este posibil ca instituții precum ICE (Istituto Commercio Estero) sau birourile atașaților economici romani în Italia să nu facă nimic. Teoretic, activitate desfășurată de CCIRO Italia ar fi trebuit să o realizeze aceste instituții, iar noi să îi sprijinim. Din păcate nu s-a întâmplat așa. Reprezentanții acestor instituții nu fac nimic. De astăzi vom lua atitudine, vom cere schimbări imediate”, a subliniat Eugen Terteleac.

Prima prezentare făcută în cadrul lucrărilor forumului a fost făcută de reprezentantul Finacantieri, Sanguineti Sabrina, vicepreședinte al grupului, care a evidențiat calitatea de lider mondial Fincantieri în construcția de nave militare și civile, nave de suport pentru platformele petroliere. Sanguineti a pus accent pe programul de dezvoltare Fincantieri a celor două șantiere navale deținute ca acționar majoritar în România: şantierele navale din Tulcea și Brăila. “Astăzi, aici, și noi Fincantieri suntem români, prin cele două şantiere navale care le deţinem în România sub denumirea Vard, unde suntem acționari majoritari cu 70%  și momentan construim nave de croazieră. Vrem să dezvoltăm exponențial atât numărul de angajați, să trecem de 5000 de muncitori, și totodată gama produselor noastre. Suntem interesați să construim nave pentru noi, pentru România, suntem interesați să construim cele trei fregate ale Marinei Militare române”.

Ciprian Pandea, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului (SGG) a vorbit despre sprijinul și interesul pentru dezvoltarea relațiilor România-Italia din partea SGG: “Suntem inima Guvernului României. Toate actele normative, cum sunt și cele referitoare la mediul de afaceri, trec mai întâi prin birourile noastre apoi merg spre aprobare în ședința de guvern. Reamintesc aici programele Start-Up Naţional, Start-Up Diaspora ș.a.m.d. Transmit salutări din partea colegului meu, Adrian Mlădinoiu, secretar de stat la SGG, susținător al activității CCIRO Italia”.

Ministerul Energiei, reprezentat de Adrian Constantin, consilierul ministrului, a prezentat pe scurt strategia energetică și oportunități care pot fi accesate de investitori străini odată cu realizarea programelor de reindustrializare a României.

AEREC (Academia europeană pentru relații economice și culturale), reprezentată de președintele Ernesto Carpintieri, a prezentat excelenta colaborare între CCIRO Italia și AEREC: “Un model de succes pentru dezvoltarea relațiilor economice și culturale între România și Italia”.

Totodată a luat cuvântul Mircea Cosma, fostul vicepreședinte al CJ Prahova, care a ținut să-i înmâneze președintelui Carpintieri diploma de onoare a Asociaţiei “Mihai Viteazul” și să invite în continuare investitorii străini, români din diaspora, să investească în județul Prahova. Cosma a prezentat celor prezenți oportunitățile parcurilor industriale proiectate și realizate când deținea funcția de Preşedinte al CJ Prahova.

Ministerul pentru mediul de afaceri și antreprenoriat, reprezentat de Sorin Vasilescu, a prezentat strategiile de dezvoltare a României, a vorbit despre facilități fiscale și fonduri europene de care pot beneficia investitorii străini. Vasilescu a pus accent pe atragerea oamenilor de afaceri români din diaspora prin cele două programe guvernamentale: Start-Up Naţional și Start-Up Diaspora.

Au mai intervenit: Fabioara Ionescu, vicepreşedinte CJ Prahova, Angelo Alessandri – consilier personal președinte CCIRO Italia, Robert Răducescu – reprezentant CCIRO Lombardia, Maurizio Passerotti- consul onorific al României în Trento, reprezentanții Primăriei Breaza, Colorian Ilie și viceprimarul Alexandra Bran care au prezentat Parcul Industrial Breaza, oportunități și facilitați la îndemâna investitorilor prin intermediul autorității locale. Bogdan Hosu, președintele Wise Group a prezentat mai multe linii de finanțare pentru investiții și start-upuri, garanții de stat care pot fi accesate prin intermediul companiei pe care o reprezintă.

Evenimentul a fost moderat de secretarul general CCIRO Italia, Andrea Amato, care a comentat și completat fiecare intervenție cu analize și intervenții conexe. ,,Salutăm inițiativa de astăzi a ministrului Ilan Laufer de a încheia un parteneriat de colaborare cu Uniunea Camerelor de Comerţ Bilaterale, al cărei membru este și CCIRO Italia”, a declarat Andrea Amato.

La forumul economic au participat aproximativ 130 de oameni de afaceri (români și italieni,) reprezentanți din mai multe domenii de activitate : agricultura, construcţii, managementul deșeurilor, gestiunea serviciilor spitalicești. Ultima parte a lucrărilor s-a concentrat pe dezvoltarea unor investiți în municipiul Pitești. Deputatul Mircea Drăghici a avansat mai multe idei de proiecte de interes major pentru Argeș, în special deputatul s-a arătat interesat de servicii legate de sistemul de sănătate, infrastructură, canalizare, epurarea apei și realizarea unui parc industrial.

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentBulversare totală
Articolul următorPoftiţi la muncă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.