Acasă Social Educatie Rețele de resurse educaționale deschise (RED), înființate la nivelul inspectoratelor școlare județene

Rețele de resurse educaționale deschise (RED), înființate la nivelul inspectoratelor școlare județene

DISTRIBUIȚI

148446 – 06112017 –  În acord cu directivele Comisiei Europene și cu linia strategică din Agenda Digitală a României privind utilizarea TIC în cadrul procesului de învățare (resurse educaționale deschise/RED şi Web 2.0), inspectoratele școlare județene vor dezvolta pe site-urile proprii un spațiu de organizare a resurselor educaționale deschise, elaborate de cadrele didactice din județ. În acest sens, MEN recomandă o structură de conținut unitară, organizată pe niveluri de învățământ/clase și arii curriculare/discipline de studiu. În funcție de complexitatea și varietatea resurselor, acestea pot fi structurate și pe alte tipologii (ex.: curriculare/extracurriculare). Termenul dezirabil de implementare a acestei inițiative este luna noiembrie 2017.

Resursele educaționale deschise sunt mijloace de învățare adaptate la nevoile specifice ale procesului instructiv-educativ, disponibile gratuit. Din această categorie fac parte diverse materiale de învățare, suporturi de curs, proiecte, experimente și demonstrații, dar și programe școlare, ghiduri pentru profesori sau alte materiale educaționale (articole, module, prezentări ce acoperă atât sfera curriculară, cât și cea extracurriculară etc.).

Cadrele didactice pot propune materiale educaționale proprii, în format electronic, cu respectarea legislației în vigoare privind proprietatea intelectuală/dreptul de autor.

Evaluarea și selecția resurselor se desfășoară la nivelul inspectoratelor școlare, în consiliile consultative de specialitate. Procesul de evaluare și selecție a resurselor educaționale deschise se va derula cu ritmicitate, cel puțin o dată pe lună, în funcție și de frecvența și numărul materialelor educaționale depuse.

O structură unitară de organizare va permite ulterior integrarea colecțiilor de resurse din fiecare județ în Biblioteca Școlară Virtuală, a cărei realizare Ministerul Educației și-a asumat-o până la finalul actualului exercițiu de finanțare din fonduri europene (2014-2020), alături de Platforma Școlară de e-learning.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.