Acasă Social Dorneanu: „Suntem datori să respectăm cartea noastră fundamentală, să o apărăm”

Dorneanu: „Suntem datori să respectăm cartea noastră fundamentală, să o apărăm”

DISTRIBUIȚI
Foto: Digi24

148978 – 08122017

Vineri, 8 decembrie, preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Valer Dorneanu, a afirmat că la baza reformei statului şi a întregii societăţi româneşti stau legile adoptate în spiritul şi cu respectarea prevederilor Constituţiei.

„Nu trebuie să uităm că la baza reformei statului şi a întregii societăţi româneşti stau legile adoptate în spiritul şi cu respectarea prevederilor Constituţiei. În acest sens, o sarcină deosebită revine puterii legiuitoare (…), o acţiune dificilă o are şi Executivul în punerea în aplicare a legilor, dar o laborioasă activitate îi revine CCR în exercitarea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei. Cu toţii (…), în considerarea principiului colaborării loiale, suntem datori să respectăm cartea noastră fundamentală, să o apărăm”, a declarat Valer Dorneanu.

„Aniversarea anuală a Constituţiei reprezintă, pe de o parte, dovada respectului pe care autorităţile şi instituţiile publice, dar şi cetăţenii îl acordă, iar, pe de altă parte, se constituie într-un veritabil îndemn în apărarea şi păstrarea valorilor consacrate la nivel constituţional, un îndemn cu atât mai actual cu cât Constituţia, deşi foarte mult invocată, înregistrează contestări”, a mai spus președintele CCR.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »