Acasă Anchete Justitie Iarna decăderii noastre

Iarna decăderii noastre

DISTRIBUIȚI

149123 – 19122017 – Printr-un demers fără precedent, sute de procurori și judecători au ieșit luni în stradă, în București și alte orașe, pentru a protesta tăcut față de modificările la legile justiției.

Consiliul Superior al Magistraturii a redactat o scrisoare deschisă către Florin Iordache, cerând ca Justiția să rămână una dintre cele trei puteri ale statului.

O poziție dură a avut și șeful Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, Radu Gavriş, potrivit căruia propunerile de modificare la codurile penale desfiinţează orice dosar penal, în care sunt investigate fapte cu violenţă.

Coaliția de guvernare nu ține însă cont de regulile democratice și modifică legile după propriile interese, surdă la propunerile celorlalți actori implicați. Comisia Iordache a lucrat până la orele 22:00 și a mai ciuntit puțin din puterile președintelui, permițându-i să refuze o singură dată numirile procurorilor șefi ai DNA, DIICOT și Parchetul General.

Legea ANI, modificată astfel încât sute de parlamentari și aleși locali, foști sau actuali, să nu mai fie sub sancțiunea incompatibilității sau conflictului de interese, a trecut și de Senat și merge la președinte pentru a fi promulgată.

Mai mult succes pare să fi avut un protest la Iași unde li s-a cerut parlamentarilor din regiune să nu voteze bugetul dacă nu vor fi alocați bani pentru autostrada Iași-Târgu Mureș. Acum, Ministerul Transporturilor promite că va căuta finanțare pentru a face trei autostrăzi spre Moldova. – sursa: www.EurActiv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.