Acasă Politic În România pentru totdeauna !

În România pentru totdeauna !

DISTRIBUIȚI
foto:stiri.tvr.ro

 149057 – 13122017 – Avionul militar Spartan cu sicriul Regelui Mihai I a ajuns miercuri, la ora 11, în România.  La Aeroportul Otopeni au fost prezente fiicele Regelui, reprezentanţi ai Preşedinţiei şi ai Guvernului, dar şi fostul principe Nicolae.

De la aeroport, cortegiul a plecat spre Castelul Peleş, unde va rămâne pentru câteva ore, apoi va fi transportat la Bucureşti şi va fi depus în Sala Tronului de la Palatul Regal, unde va rămâne până sâmbătă, ziua în care va avea loc înmormântarea, la noua Catedrală Episcopală de la Curtea de Argeş. Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş.

La Castelul Peleş, a prezentat condoleanţe preşedintele Klaus Iohannis, urmând să sosească la căpătuiul Regelui şi premierul  Mihai Tudose. De asemenea, vor fi prezenți atât oficiali români cât și moldoveni.

La ceremonia de înmormântare, şi-au anunţat prezenţa  personalități și membri ai familiilor regale precum: mama regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei, principesa Isabelle de Lichtenstein, Simeon al II-lea al Bulgariei, principele Leka al Albaniei, Maria Magdalena a Austriei, principesa Chantal a Franței și familii nobiliare din Austria și Germania.

Totodată, Carl Gustaf al XVI-lea şi soţia sa, Regina Silvia a Suediei, Prinţesa Astrid a Belgiei şi Marele Duce Henri al Luxemburgului. Sunt cele mai noi confirmări privind marile case regale europene care şi-au anunţat prezenţa la funeraliile regelui Mihai.

Deja, anterior, anunțaseră că vin la înmormântarea regelui – Prinţul Charles al Marii Britanii, care va fi însoțit și de un reprezentant al Parlamentului de la Londra.

Dincolo de relaţia de rudenie, dintre Regele Mihai şi Regina Elisabeta a II-a, se poate vorbi şi de o prietenie a copiilor acestora, pentru că principesele române şi-au petrecut multe dintre vacanţe, în copilărie, în Anglia.

Vine la funeralii și fostul cuplu regal al Spaniei: Regina Sofia și Regele Juan Carlos. Pe Regina Sofia am văzut-o la București şi în 2011, când Regele Mihai aniversa 90 de ani, şi se ştie că Regina Sofia era verişoara preferată a regelui.

Au confirmat şi Regina Anne Marie a Greciei, soţia regelui Constantin al II-lea, dar şi principele Alexander al Serbiei, care va sosi alături de principesa moştenitoare.

Va veni aici şi principele Lorenz al Belgiei, el e şi membru în consiliul regal al familiei regale a României şi a participat la toate deciziile importante din ultimii ani.

Se aşteaptă să vină la Bucureşti şi reprezentanţi ai casei regale din Bahrain şi chiar ai familiei imperiale din Japonia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.