Acasă Social O maşină a intrat într-un grup de persoane, la o școală din...

O maşină a intrat într-un grup de persoane, la o școală din Buzău

DISTRIBUIȚI
Foto: reporterbuzoian.ro

149044 – 13122017 – Autorităţile din municipiul Buzău au activat planul roşu de intervenţie după ce un autoturism a intrat într un grup de persoane aflate în faţa Şcolii generale nr. 1 din Buzău.

Potrivit  purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, în urma incidentului au rezultat şase victime, cinci femei şi un bărbat. De asemenea, alte trei persoane au suferit atac de panică, între acestea fiind vorba şi de o fată de 12 ani. Potrivit sursei citate, opt persoane au ajuns la primiri urgenţe, iar o persoană la maternitatea din Buzău, fiind însărcinată.

Totodată, purtătorul de cuvânt mai precizează că imediat la locul accidentului s-au deplasat cinci ambulanţe, fiind instituit planul roşu  de intervenţie.

 

Potrivit publicației Reporter Buzoian, la volanul maşinii s-ar fi aflat directoarea Şcolii Generale nr. 1. După incident, acesteia i s-a făcut rău așa că a fost preluată de o ambulanță și dusă la spital.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.