Acasă Politic Propunere legislativă pentru eliminarea şpăgii din sănătate

Propunere legislativă pentru eliminarea şpăgii din sănătate

DISTRIBUIȚI

149133 – 19122017 – Deputatul  Matei Dobrovie a inițiat o propunere legislativă care elimină șpaga din sistemul de sănătate. Propunerea vizează modificarea art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, în sensul în care pacienții vor putea oferi donații numai unității sanitare unde au primit îngrijiri, nu și medicilor curanți.Pentru transparență, aceste donații vor fi incluse în situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public, care se afișează lunar pe pagina de web creată în acest scop de Ministerul Sănătății.

Această inițiativă urmărește să pună în acord textul de lege menționat cu două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunţate de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept penal. “Instanța supremă a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public, în sensul legii penale, iar primirea de către acesta a unor donații din partea pacienților este interzisă. Cu toate acestea, în Legea nr. 46/2003 se vorbește despre dreptul pacientului de a oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații. Cu alte cuvinte, pacientul poate oferi bani medicului, dar medicul din sistemul public de sănătate nu are voie să îi primească. Este evident faptul că acest raționament nu face decât să creeze confuzie în rândul pacienților, care nu știu cum ar trebui să procedeze”, explică inițiatorul propunerii legislative, deputatul Matei Adrian Dobrovie.

Totodată, inițiatorul consideră că nu ar trebui să se facă o diferențiere între medicul din sistemul public și cel privat, atunci când vine vorba de primirea unor donații din partea pacienților. Nici în cazul medicilor din spitalele private nu se justifică primirea de plăți suplimentare, întrucât fiecărui act medical îi corespunde deja un anumit tariff

“Consider că este de datoria statului român ca medicii să fie răsplătiți în mod corect pentru munca depusă. Practica plicului pentru medic este nocivă pentru societatea românească și trebuie să i se pună punct prin dispoziții legale clare, ușor de identificat și de înțeles de către cetățeanul care ajunge, într-o zi, în postura de pacient”, a mai precizat deputatul Matei Dobrovie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.