Acasă Social Sindicaliştii au protestat în Piaţa Victoriei

Sindicaliştii au protestat în Piaţa Victoriei

DISTRIBUIȚI
foto:bns.ro

149025 – 12122017 – Aproximativ 2.000 de oameni, membri ai Blocului Naţional Sindical, au iesit în stradă nemulţumiţi de măsurile fiscale adoptate de Executiv. Oamenii se tem că, începând cu anul viitor, vor fi afectaţi direct de legile adoptate.

Din cauza ceremoniilor de comemorare a Regelui Mihai I la Palatul Regal, sindicaliştii au restrâns manifestarea care ar fi trebuit să aibă loc şi în Piaţa Revoluţiei.

Protestul s-a desfăşurat între orele 11.00 şi 13.00.

Sindicaliştii au estimat participarea a aproximativ 2.000 de persoane.

BNS acuză membrii Parlamentului de lipsă de interes faţă de problemele exprimate de angajaţi, precum şi de reprezentanţi ai mediului de afaceri.

„Prin această acţiune de protest continuăm să atragem atenţia Guvernului şi puterii politice cu privire la efectele negative, pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung, generate de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Transferul tuturor riscurilor sociale către salariat dar si distrugerea sistemului negocierilor colective condamnă forţa de muncă din România la o precarizare consolidată a relaţiilor de muncă. Drepturile fundamentale ale lucrătorilor sunt ameninţate, şansele pentru relaţii de muncă corecte, bazate pe încredere şi respect reciproc, continuă să se degradeze. Principiul solidaritatii va deveni o responsabilitate exclusivă a salariaţilor cu restul categoriilor sociale. Cu salariaţii din România nu va mai fi nimeni solidar de la 01.01.2018”, au spus reprezentanţii BNS.

Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.