Acasă Social Transportatorii cer, în continuare, să doarmă în cabină

Transportatorii cer, în continuare, să doarmă în cabină

DISTRIBUIȚI

149180 – 21122017 – Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR se arată îngrijorată de recenta hotărâre a Curții Europene de Justiție care arată că “În sectorul transporturilor rutiere, conducătorii auto nu pot efectua la bordul vehiculului lor perioada de repaus săptămânal normală la care au dreptul”.Potrivit UNTRR, este alarmant faptul că, în acest moment când Regulamentul European nr. 561/2006 este în curs de revizuire la nivel European, iar sectorul transporturilor rutiere se confruntă cu o escaladare a măsurilor protecționiste bazate pe interpretări naționale ale prevederilor acestui regulament în Europa de Vest, Curtea Europeană de Justiție intervine și concluzionează, după 11 ani de la publicarea Regulamentului nr. 561/2006, că “regulamentul Uniunii care armonizează legislația socială în domeniul transporturilor rutiere conține în mod evident o interdicție, în privința conducătorilor auto, de a-și efectua perioada de repaus săptămânal normală la bordul unui vehicul”.

Transportatorii reamintesc că Regulamentul European nr.561/2006 nu conține nicio prevedere formulată în acest sens și este neschimbat din 2006 până în prezent, iar în tot acest timp a fost interpretat de Comisia Europeană și de toate statele membre în sensul acceptării efectuării perioadei de repaus săptămânal normale de 45 ore în cabina autovehiculelor.

“Reamintim că începând din anul 2014 – în Franța și Belgia, iar din 2017 – și în Germania s-au adoptat interpretări naționale protecționiste ale Regulamentului nr. 561/2006, prin care se interzice șoferilor profesioniști să își efectueze odihna săptămânală normală în cabina vehiculelor comerciale de transport.  UNTRR alături de numeroase asociații de transport rutier din UE au protestat împotriva interpretărilor naționale adoptate de aceste State Vest-Europene arătând că interzicerea odihnei săptămânale normale a șoferilor profesioniști în cabină este foarte restrictivă, inadecvată și cu certitudine discriminatorie, deoarece nu se aplică transportatorilor rezidenți în Franța, Belgia sau Germania, care, evident, nu își petrec perioada de odihnă săptămânală în cabina vehiculului, ci acasă.

Această măsură este în mod clar îndreptată împotriva transportatorilor rutieri estici și șoferilor străini care operează transport rutier internațional și care prin natura sa, este o activitate cu un caracter mobil  ridicat. Mai mult, aceste State Vest-europene solicită șoferilor străini să doarmă la hotel, deși este bine cunoscut faptul că în întreaga UE există o lipsă acută de locuri de parcare securizate, care să poată oferi în același timp și cazare șoferilor străini în condiții de siguranță pentru aceștia, vehiculele lor și marfa transportată.
Măsura de a interzice șoferilor profesioniști să își efectueze odihna săptămânală normală în cabină nu afectează numai operatorii de transport rutier, ci și pe clienții acestora și mărfurile de miliarde de euro transportate zilnic în UE. Reamintim numeroasele atacuri împotriva camioanelor românești și din alte state estice, petrecute în zone de parcare din vestul UE în ultimii ani”, 
mai arată UNTRR.

În fața acestor provocări fără precedent la adresa valorilor fundamentale ale pieței unice UE, precum libera circulație a serviciilor și a mărfurilor, UNTRR consideră revoltătoare hotărârea Curții Europene de Justiție, care practic legalizează măsurile protecționiste ale Europei de vest și discriminarea transportatorilor estici în UE.

“În acest context, facem un apel la autoritățile române să apere ferm interesele transportatorilor rutieri români și valorile pieței unice europene la care România a aderat. Solicităm implicarea activă a Ministerului Transporturilor din România și a europarlamentarilor români în procesul de revizuire a Regulamentului nr. 561/2006, în sensul clarificării faptului că perioada de repaus săptămânal normală de 45 h poate fi efectuată de șoferii profesioniști în cabina camioanelor, conform practicii de peste 11 ani din sectorul transporturilor rutiere. Cabinele camioanelor moderne oferă șoferilor profesioniști posibilitatea efectuării perioadei de repaus săptămânal în condiții de siguranță și confort, fapt evidențiat  în cea mai recentă publicație a asociației noastre, Broșura UNTRR “Condiții de lucru pentru șoferii profesioniști – O perspectivă a firmelor de transport rutier” prezentând cele mai recente informații privind eficiența, siguranța și confortul la bordul noii generații de camioane, preluate de la toți cei 7 producători europeni de camioane”, concluzionează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.