Acasă Externe Marea Britanie, 21 de luni de tranziție după Brexit

Marea Britanie, 21 de luni de tranziție după Brexit

DISTRIBUIȚI

149589 – 30012018 – Uniunea Europeană a convenit să ofere Marii Britanii o perioadă de tranziţie de 21 de luni după Brexit, în cursul căreia va fi menţinut status quo-ul apartenenţei la UE, dar în care Marea Britanie nu va avea drept de vot, au anunţat surse oficiale.

Cei 27 de membri ai UE ”au dat un nou mandat Comisiei Europene pentru a negocia o perioadă de tranziţie cu Regatul Unit al Marii Britanii”, a anunţat pe Twitter preşedinţia bulgară a Consiliului UE. Această tranziţie va dura de la data ieşirii Marii Britanii, la sfârşitul lunii martie 2019, ”până la 31 decembrie 2020”, a precizat un membru al echipei de negociere europene, Sabine Weyan, potrivit Reuters şi AFP.

Conform directivelor de negociere aprobate luni de miniştrii europeni reuniţi în Consiliul Afaceri Generale, principiul de bază este ca în această perioadă de tranziţie Marea Britanie să aplice toate reglementările europene, ”ca şi când ar fi în continuare stat membru”, dar ”fără să participe la procesul decizional în instituţiile europen”’. În plus, conform aceluiaşi mandat, Marea Britanie va trebui să accepte autoritatea instanţelor de control europene, inclusiv cea a Curţii de Justiţie a UE. – sursa: Romania-actualitati.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.