Acasă Anchete Interne 22 de străini prinși la lucru ilegal în București

22 de străini prinși la lucru ilegal în București

DISTRIBUIȚI

149615 – 31012018 –  În ultimele 24 de ore, în urma acțiunilor întreprinse, polițiștii de imigrări din municipiul București au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei pe numele reprezentanților a patru societăți comerciale, pentru nerespectarea prevederilor privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, în cazul a 22 de străini.

Astfel, în urma controalelor la mai multe societăți comerciale, polițiștii au aplicat cinci sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 12.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România în cazul a 22 de străini, membri de familie ai unor cetățeni români sau aflați la studii, din Turcia, Serbia, Maroc și Moldova.

Reprezentanții firmelor au fost sancționați pentru primirea la muncă a cetățenilor străini fără aviz de angajare, precum și neîndeplinirea obligației angajatorului de a anunța I.G.I. asupra începerii sau încetării contractului de muncă a străinilor.

Totodată, în cadrul activităților, polițiștii de imigrări au depistat, cu ședere ilegală, un tânăr de 18 ani, din Turcia. Acesta a fost sancțional cu amendă în valoare de 400 de lei și obligat, prin decizie de returnare, să părăsească țara în terme de 15 zile, confom prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Străinii cu ședere legală pe teritoriul României pot fi încadrați în muncă în baza avizului de angajare obținut de angajatori în condițiile OUG 25/2014. Prin excepție, nu este necesară obținerea avizului de angajare pentru străinii din categoriile prevăzute la art. 3 alin. (2).

Străinii titulari ai dreptului de ședere temporară pentru studii pot fi încadrați în muncă pe teritoriul României fără aviz de angajare numai cu contract individual de muncă cu timp parțial cu durata muncii de maximum patru ore pe zi.

În vederea detașării pe teritoriul României a unui străin este necesar ca beneficiarul prestării de servicii să obțină avizul de detașare, care se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări. Avizul de angajare/detașare se păstrează de către angajator/beneficiarul prestării de servicii pe durata întregii perioade de angajare sau detașare. Angajatorul/beneficiarul prestării servicii care are încadrat în muncă/detașat un străin din categoria celor care au nevoie de aviz, are obligația de a comunica Inspectoratului General pentru Imigrări, în cel mult 10 zile de la data începerii activității acestora pe teritoriul României, copia contractului individual de muncă, copia actului de detașare, precum și a înscrisurilor prevăzute de lege. Totodată, angajatorul/beneficiarul prestării servicii are obligația de a comunica, în termen de 10 zile, modificarea sau încetarea contractului individual de muncă încheiat cu străinul ori, după caz, încetarea detașării acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.