Acasă Anchete Europa nu trebuie să îi ajute pe dictatori să își spioneze cetățenii

Europa nu trebuie să îi ajute pe dictatori să își spioneze cetățenii

DISTRIBUIȚI

149462 – 18012018 – Controalele pentru exporturile UE ar trebui extinse la instrumentele de supraveghere cibernetică pentru a evita încălcarea drepturilor omului, au spus deputații în votul de miercuri. Astfel a fost adoptată poziția de negociere a PE cu miniștrii UE.

UE își actualizează în prezent regulile privind controlul exporturilor de echipamente cu dublă utilizare pentru a ține pasul cu noile tehnologii și a preveni spionarea de către regimurile totalitare a propriilor cetățeni cu ajutorul produselor europene.

Bunurile și tehnologiile create pentru a fi utilizate în circumstanțe de pace, civile, dar care pot fi utilizate și pentru arme de distrugere în masă sau atacuri teroriste fac deja subiectul unui regim de control a exporturilor UE. Noile reguli ar putea adăuga unele instrumente de supraveghere cibernetică pe lista echipamentelor care trebuie aprobate de autoritățile naționale înainte de a fi exportate. Printre acestea se numără echipamente pentru interceptarea telefoanelor mobile, accesarea computerelor, spargerea parolelor sau identificarea utilizatorilor de internet, astfel de exchipamente cu utilizare dublă fiind utilizate pe scară largă pentru a opri civilii, opoziția politică și activiștii din întreaga lume.

Deputații vor să protejeze drepturile omului mai mult și creează un sistem care poate să se adapteze mai ușor noilor tehnologii.

Printre sugestiile lor principale se numără: protejarea mai puternică a dreptului la viață privată, a datelor și a libertății de reuniune, prin adăugarea unor criterii clare și definiții în textul legislative, xportatorii de produse nelistate în noua lege, dar care ar putea fi folosite pentru încălcarea drepturilor omului, trebuie să se asigure că bunurile lor nu vor ajunge la cine nu trebuie, prin respectarea liniilor directoare ale OECD. Comisia trebuie să publice un document înainte de intrarea în vigoare a noilor reguli pentru companiile UE care să știe ce pot și ce nu pot face noile riscuri și tehnologii trebuie incluse rapid în legislație crearea unui cadru propice între statele membre prin, de exemplu, introducerea unor amenzi similare pentru nerespectarea legii, precum și o mai mare transparență a deciziilor autorităților naționale privind controlul exporturilor eliminarea tehnologiilor de criptare de pe lista produselor de supraveghere cibernetică, ele fiind vitale pentru auto-apărarea activiștilor în domeniul drepturilor omului. Noile reguli au fost votate cu 571 de voturi pentru la 29 împotrivă și 29 de abțineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.