Acasă Social Administratie Mihai Fifor, la MAI

Mihai Fifor, la MAI

DISTRIBUIȚI

149471 – 19012018 – Prim-ministrul interimar Mihai-Viorel Fifor a participat, în această dimineață, la ședința Centrului Național de Conducere Integrată, care funcționează în cadrul Ministerului Afacerilor Internelor.Premierul interimar a fost informat în legătură cu situația din teren și cu măsurile operative de intervenție pentru remedierea problemelor generate de fenomenele meteorologice extreme.

Autoritățile au intervenit, inclusiv cu elicoptere SMURD, în cazul persoanelor care necesită îngrijiri medicale speciale. De asemenea, au acționat, inclusiv în cursul nopții, pentru deschiderea ultimelor drumuri publice afectate de ninsoare, în Galați și Tulcea, iar în prezent se iau măsuri pentru reluarea alimentării cu energie electrică, în următoarele ore, a localităților afectate de avarii ale rețelei electrice.

”Mulțumesc celor care au intervenit pe parcursul acestor zile. Este un efort susținut din partea tuturor ministerelor implicate”, a afirmat prim-ministrul interimar.

Șeful Executivului a cerut autorităților să comunice public în permanență evoluțiile fenomenelor meteorologice și face apel la populație să se informeze înainte de a pleca la drum. ”Fac apel ca, în cazul în care va apărea un nou val de ninsoare, cetățenii să înțeleagă că trebui să ne sprijine prin respectarea regulilor care se impun pentru siguranța lor. Mă refer la evitarea drumurilor, dacă condițiile meteorologice sunt severe sau, în cazul în care apar urgențe, să plece la drum cu autovehicule corespunzător echipate”, a subliniat prim-ministrul interimar Mihai-Viorel Fifor.

Situația la nivel național este monitorizată permanentă de Centrul Național de Conducere Integrată, în care sunt prezenți și specialiști din cadrul Ministerului Transporturilor și Ministerului Energiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.