Acasă Politic „Noaptea cuţitelor lungi“, la Iaşi

„Noaptea cuţitelor lungi“, la Iaşi

DISTRIBUIȚI

149312 – 09012018 – Deputatul Dumitru Oprea afirmă, în cadrul unei declaraţii de presă, că ieşenii nu au nici un motiv să se simtă bucuroşi de oaspeţi în contextul şedinţei CEx a PSD anunţată pentru finalul lui ianuarie. „Moldova rămâne regiunea cu cele mai puţine resurse bugetare alocate de la nivel guvernamental, precum şi cu una dintre cele mai slabe reprezentări în administraţia centrală“, spune parlamentarul ieşean.

Am aflat că la Iaşi, într-una din ultimele zile ale acestei luni, vor avea loc evenimente istorice. La 100 de ani de la Marea Unire, în anul Centenarului, Iaşului i se va «servi» o şedinţă de partid în care s-ar putea decide restructurarea Guvernului şi chiar succesorul lui Liviu Dragnea. Dincolo de reglările de conturi între facţiunile din PSD, descălecarea «baronetului» social-democrat în capitala Moldovei ar putea căpăta o oarecare însemnătate, dacă va fi însoţită şi de semnarea pe loc a unor contracte de execuţie a lucrărilor de mare infrastructură necesare regiunii. De declaraţii politice ne-am  săturat.

În locul anunţului că reuniunea festivă a Parlamentului la Iaşi, precum şi a Guvernului, cu rolul de a marca debutul Anului Centenar (aşa cum fuseseră programate pentru noiembrie 2017), vor avea loc în cele din urmă, am fost lăsaţi să înţelegem că, de fapt, punctul culminant al festivităţilor va fi reprezentat de o şedinţă de reglări de conturi în interiorul principalului partid de guvernare. La fel de neclar este şi dacă oficialităţile vor mai onora cu prezenţa festivităţile din 24 ianuarie, ce ar urma CEx-ului PSD din 23 ianuarie, aşa cum se promisese în şedinţa Comisiei Centenar de la sfârşitul anului 2017. Probabil că nu.

 Din păcate, ieşenii nu au nici un motiv să se simtă în vreun fel bucuroşi de oaspeţi, în condiţiile în care Moldova rămâne regiunea cu cele mai puţine resurse bugetare alocate de la nivel guvernamental, precum şi cu una dintre cele mai slabe reprezentări în administraţia centrală. Membrii «Guvernului sudist», aşa cum a mai fost numit Guvernul Tudose, vin la Iaşi în primul rând cu carnetul de partid în buzunar şi cu mandatul depus pe masă. Ce credibilitate ar putea să mai aibă orice fel de promisiune ministerială făcută pentru ieşeni şi moldoveni?“ transmite deputatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.