Acasă Politic PSD vrea referendum pe tema autonomiei locale

PSD vrea referendum pe tema autonomiei locale

DISTRIBUIȚI

149305 – 09012018 – Parlamentarul social-democrat Răzvan Rotaru îi cere președintelui României, Klaus Iohannis, organizarea cât mai rapidă a unui referendum pe tema autonomiei locale, în urma rezoluției semnate de organizațiile politice maghiare. ”Consider că a venit timpul să reacționăm din punct de vedere instituțional și să închidem o dată pentru totdeauna subiectul autonomiei solicitate în fiecare an de către cei care pretind că reprezintă etnicii maghiari din România. De aceea, consider că este oportun să se declanșeze imediat procedurile pentru organizarea unui referendum pe tema autonomiei, la care să participe și să răspundă toți cetățenii români din toată România și din diaspora, nu doar din anumite județe, așa cum își doresc anumiți politicieni. În urma rezultatelor care se vor înregistra, vom vedea ce opinie au toți locuitorii țării, precum și cei din străinătate cu drept de vot, iar apoi se va adopta o rezoluție de către Parlamentul României și se va termina definitiv cu acest subiect”, a declarat Răzvan Rotaru, membru al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților.

Întrebările propuse de Răzvan Rotaru pentru referendum sunt următoarele:

  1. Sunteți de acord cu autonomia teritorială, locală și culturală a etnicilor maghiari din România?

Da       Nu

  1. Sunteți de acord cu eliminarea pragului electoral de 5% la nivel național pentru accesul fiecărui partid politic în Parlamentul României și introducerea pragului electoral de 5% pentru fiecare partid politic în fiecare județ din țară pentru accesul în Parlamentul României?

Da       Nu

Rotaru este deputatul care a răspuns în cadrul Parlamentului României, prin mai multe declarații politice și prin intermediul unor comunicate de presă, premierului Guvernului Ungariei Viktor Orban și deputatului UDMR Zsolt Biro, că viitorul românilor și maghiarilor din țara noastră este în limba română, în cadrul statului unitar român, iar atâta timp cât va exista Partidul Social Democrat, acesta va susține o singură țară și un singur stat unitar care se numește România, cu un singur Guvern, un singur Parlament și o lege care va fi aceeași pentru toate județele țării.

”Le voi propune colegilor de la toate partidele, atunci când începe sesiunea parlamentară la 1 februarie, să actualizăm legea electorală prin introducerea pragului electoral pentru fiecare partid în fiecare județ din țară, astfel încât să avem o reprezentare cât mai fidelă a tuturor cetățenilor în Parlamentul României. Cred că se impune să eliminăm o regionalizare a votului în care un partid regional care obține un număr mic de mandate, dar depășește pragul stabilit la nivel național, ajunge să decidă majoritatea parlamentară necesară formării guvernului. În aceste condiții, partidul regional ajunge în poziția de a impune anumite decizii politice contrare interesului general existent la nivel național. Cred că niciun cetățean român nu își mai dorește această situație”, a subliniat deputatul PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.