Acasă Social Taximetriștii din Capitală cer arondarea la dispeceratul companiei municipal de transport

Taximetriștii din Capitală cer arondarea la dispeceratul companiei municipal de transport

DISTRIBUIȚI

 149345 – 11012018 – Administratorul Public al Municipiului Bucureşti, Sorin Chiriţă, alături de consilieri ai Primarului General şi directorii Direcţiilor Transporturi şi Juridic din cadrul Primăriei Capitalei, s-au întâlnit la sediul Municipalităţii cu reprezentanţii taximetristilor independenţi din Bucureşti, pentru a discuta despre soluţii de îmbunătăţire a serviciului public de transport local în regim de taxi, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei București.

In cadrul intalnirii, s-a discutat despre beneficiile infiintarii Companiei Municipale Managementul Transportului Bucureşti SA, iar reprezentantii taximetristilor independenti au salutat initiativa Primariei de a crea prin aceasta Companie un dispecerat atat pentru taxi cat si pentru alte tipuri de transport public.

De altfel, taximetristii independenti si-au exprimat intentia de a fi arondati la acest dispecerat, precum si la viitoarea platforma online (aplicatie) a Companiei Municipale  Managementul Transportului Bucuresti, explicand ca arondarea la dispeceratul primariei le ofera garantia unui cadru legal de functionare.

De asemenea, au avut loc discutii pe marginea regulamentului de organizare si executare a serviciului public de transport local in regim de taxi, una dintre propunerile reprezentantilor taximetristilor independenti fiind ca reclamatiile sa se faca numai prin intermediul unui telverde, iar masurile de sanctionare sa fie luate de catre Politia Locala.

In luna decembrie 2017, regulamentul care reglementeaza activitatea de taxi in Capitala a fost modificat printr-o hotarare a Consiliului General, in sensul sporirii confortului si sigurantei pasagerilor. Printre noile reglementari se numara si cea care instituie obligativitatea ca activitatea de taximetrie sa se faca exclusiv prin intermediul unui dispecerat autorizat, in conditiile in care se asigura posibilitatea clientului de a apela aceste servicii prin comenzi telefonice sau prin intermediul aplicatiilor online care apartin respectivului dispecerat si pot fi identificate ca atare.

De asemenea, au fost reformulate si completate anumite prevederi din vechiul Regulament, referitoare la conduita soferilor de taxi, accentul fiind pus pe obligativitatea acestora de a avea o tinuta decenta si un comportament adecvat. Sub sanctiunea unor amenzi severe, acestia nu vor avea voie sa fumeze in masina, sa vorbeasca la telefonul mobil in timpul curselor, sa asculte muzica daca acest lucru il deranjeaza pe client, sa angajeze discutii pe teme sensibile care pot aduce atingere convingerilor clientului, cum ar fi cele religioase, politice sau legate de sex.

Alte modificari de substanta ale Regulamentului au fost puse deja in dezbatere publica pe site-ul Primariei si prevad modificarea regimul sanctiunilor (amenzi si suspendari sau anulari de licente), cesionarea licentelor, introducerea obligativitatii afisarii in toate taxiurile a unui numar de telverde la care clientii pot face reclamatii direct la Autoritatea Publica (nu prin dispeceratele companiilor), obligativitatea dotarii tuturor taxiurilor cu POS-uri, astfel incat cursele sa poata fi platite cu cardul bancar precum si adaptarea criteriilor de departajare la normele de poluare (minim Euro 5).Nu in ultimul rand, taximetristii nu vor putea refuza curse si nici nu vor putea impune preturi mai mari decat cele indicate de aparatul de marcat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.