Acasă Politic Andreea Păstîrnac, secretar de stat în cadrul MAE

Andreea Păstîrnac, secretar de stat în cadrul MAE

DISTRIBUIȚI

149637 – 01022018 – Andreea Păstîrnac, fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, a fost numită de premierul Viorica Dăncilă, în postul de secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Fost ambasador al României în Israel, Andreea Păstîrnac activează în MAE din anul 1993 şi a mai fost ambasador în Cipru, iar între 1996 şi 2001 a fost profesor invitat la Universitatea Tel Aviv.

De asemenea, pe lângă numirea în funcția de secretar de stat a ex-ministrului delegat, premierul Dăncilă a luat, miercuri, și alte decizii de eliberări din funcții, respectiv numiri. Au fost eliberați Florin Lazăr Vlădică (secretar de stat și șef al Departamentului pentru armamente din MApN), Simona Gabriela Baltag (consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului), Gabriel Andronache (secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului), Ramona Ioana Lohan (secretar de stat în cadrul SGG), Robert Rucăreanu (consilier de stat în aparatul prim-ministrului) și Alexandru Victor Micula (secretar de stat în MAE).

De asemenea, Viorica Dăncilă a decis încetarea calității de consilier onorific al premierului pentru Remus Vulpescu și Gheorghe Piperea.

Totodată, l-a numit la șefia Corpului de control al prim-ministrului pe Constantin Robu. Toate deciziile au fost deja publicate în Monitorul Oficial

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.