Acasă Externe Agenda Europeana Raport de avertizare

Raport de avertizare

DISTRIBUIȚI

149675 – 05022018 – Ca urmare a anunțului că Parlamentul European va discuta în ședința plenară din 7 februarie 2018 ”amenințările la adresa statului de drept din România” (https://goo.gl/Zo3PhQ), mișcarea civică Inițiativa România a trimis tuturor europarlamentarilor, dar și Comisiei Europene un ”raport cuprinzător” privind evenimentele care au avut loc în România în ultimul an: cronologia evenimentelor, fapte și acțiuni ale Guvernului și majorității parlamentare, principalele modificări la legile justiției și codurile penale și consecințele negative ale acestora asupra statului de drept, luptei împotriva corupției și independenței justiției. (documentul aici: https://www.scribd.com/document/370766360/Early-Warning-Report-One-Year-of-Undermining-Rule-of-Law-in-Romania).
A fost solicitat europarlamentarilor ca pe parcursul dezbaterilor de miercuri din Parlamentul European, dar și după aceea să ceară comisarului pentru Justiție, Dna Věra Jourová, și Comisiei Europene sesizarea Comisiei Europene pentru Democrație prin Lege (Comisia de la Veneția) a Consiliului Europei pentru o opinie privind compatibilitatea pachetului de reforme adoptate sau propuse de autoritățile din România cu standardele statului de drept. Am solicitat acest lucru întrucât autoritățile române au refuzat să sesizeze Comisia de la Veneția, deși li s-a cerut public de către Comisia Europeană (prin ultimul raport asupra Mecanismului de Cooperare și Verificare), 7 state membre UE prin intermediul ambasadelor la București, grupuri civice din România și Secretarul General al Consiliului Europei.

De asemenea, s-a solicitat să se ceară autorităților române să înceteze imediat adoptarea modificărilor legislative sau să o amâne până la momentul în care Comisia de la Veneția va exprima o opinie juridică în legătură cu acestea, să se ceară Comisiei Europene să accelereze crearea unui mecanism pentru monitorizarea respectării de către statele membre a principiilor fundamentale ale statului de drept și a independenței justiției.

”Ne-am adresat europarlamentarilor pentru a-i îndemna să ia poziție și să acționeze în apărarea statului de drept și a independenței justiției în România din două motive: 1. Românii au dovedit fără putință de tăgadă, în ultimul an, că vor să facă parte dintr-o țară democratică, membră a Uniunii Europene, în care statul de drept, libertățile individuale, integritatea, responsabilitatea și transparența sunt pe deplin respectate. Timp de un an, sute de mii de români și-au exprimat această aspirație în cele mai mari proteste de stradă de la căderea comunismului; 2. Toate celelalte căi de convingere a coaliției aflate la putere să înceteze subordonarea politică a justiției și să asigure o dezbatere publică transparentă și inclusivă asupra propunerilor de modificare a legilor justiției și a codurilor penale au eșuat până în prezent. Majoritatea politică actuală a ignorat toate avertismentele publice ale instituțiilor judiciare independente, ale organizațiilor societății civile, ale judecătorilor și procurorilor, ale Comisiei Europene, ale ambasadelor statelor membre UE la București sau ale Departamentului de Stat al SUA, că legislația propusă va submina lupta împotriva corupției și va slăbi independența justiției în România. Așadar, raportul de avertizare trimis europarlamentarilor și Comisiei Europene de către Inițiativa România privește încercările coaliției la guvernare din România de modificare a legilor justiției și a codurilor penale, care, în opinia noastră, nu numai că subminează statul de drept și progresele României în reformarea justiției și lupta împotriva corupției la nivel înalt, dar și amenință principiile fundamentale ale proiectului european, cooperarea judiciară europeană și capacitatea UE de a combate criminalitatea transfrontalieră (de exemplu, corupția în cheltuirea fondurilor europene, spălarea de bani sau combaterea terorismului). Faptele prezentate în raport arată că reformele votate sau propuse de autoritățile române deschid calea către hărțuirea politică a magistraților, mai ales a procurorilor (vezi capitolul V al raportului), deschid calea către subordonarea politică a justiției, revenind la situația de dinaintea aderării la UE (vezi capitolul V al raportului), slăbesc instrumentele de investigare a criminalității și prevederile legale privind infracțiunile grave (vezi capitolul VII al raportului), încalcă criteriile de referință ale Mecanismului de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene (decizia 2006/928/CE), care este parte integrantă a Tratatului de Aderare a României la UE (vezi capitolele III, IV și V ale raportului) și adâncesc criza democrației liberale și a standardelor statului de drept din Europa de Est și favorizează alunecarea spre autoritarism a regimului aflat la putere, ca și în cazul altor țări est-europene. Am subliniat că întregul proces legislativ de subminare a statului de drept din România este însoțit, simultan, de o campanile publică agresivă de discreditare și hărțuire a organizațiilor și liderilor societății civile (campanii media și politice de știri false care au drept țintă credibilitatea organizațiilor independente de monitorizare a instituțiilor din România și a organizațiilor pentru drepturile omului, modificări ale reglementărilor fiscale privind finanțarea ONG-urilor de către firme private sau de către cetățeni, recrudescența naționalismului în discursul politic al marilor partide îndreptat împotriva proiectului European și standardelor democratice)”, se arată într-un comunicat remis PROMPT MEDIA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.