Acasă Anchete Justitie S-au prescris faptele și în cazul IPRS Băneasa

S-au prescris faptele și în cazul IPRS Băneasa

DISTRIBUIȚI
foto: evz.ro

149678 – 05022018 – Un alt dosar greu al DNA se închide pentru că faptele s-au prescris. Este vorba despre cazul privatizării Întreprinderii de Piese Radio Baneasa (IPRS), în care protagonist este Omar Hayssam, implicat și în cazul răpirii jurnaliștilor români din Irak, dar și în alte dosare.

Potrivit Realitatea TV, cea care s-a ocupat de dosarul privatizării IPRS Băneasa a fost Mihaela Moraru Iorga, procurorul care a instrumentat și dosarul Microsoft.

În anii 1960, Uzina Electronica din Bucureşti și a deschis o sucursală în pădurea Băneasa. Noua filială folosea tehnologie de mare precizie pentru a produce piese de radio și semiconductoare. În 1963, sucursala devine independentă și primește numele de Intreprinderea de Piese Radio și Semiconductori Băneasa – IPRS.

În 1991, prin hotărâre de Guvern, fabrica a devenit societate pe acțiuni, SC Băneasa SA. Mai avea 5.000 de angajaţi. Ultima modernizare a fost în 1992, când una dintre cele nouă secții de producție a fost reechipată. În 2002, IPRS avea datorii de peste patru milioane de euro.

În 2002, acționarul majoritar, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a decis privatizarea. În doar un an, fabrica își triplase datoriile. În ianuarie 2003, APAPS avea primele negocieri cu singură firmă interesată, ELMEFA, din Olanda, care, în final, va fi respinsă. În septembrie 2003, IPRS a fost vândută firmei Ogharit, controlată de omul de afaceri sirian Omar Hayssam, iar ceilalți investitori au fost respinși.

La două luni după ce reprezentanţii statului român îi vânduseră fabrica lui Omar Hayssam, cu preţul unei maşini de lux, investitorii olandezi au descoperit ca firma sirianului a câştigat fabrica cu ajutorul unor acte false. Au depus plângere la Parchetul Naţional Anticorupţie.

În 2004, Ministerul Afacerilor de Externe informa anchetatorii că Ogharit Trading Co, firma lui Omar Hayssam, nu avea dreptul să participe la licitaţie: nu avea obiectul de activitate potrivit şi nici experienţa necesară. Un an mai târziu, datoriile fabricii se ridicau la 12 milioane de euro. Cele două milioane şi jumătate de euro care trebuiau investiți în IPRS nu au ajuns niciodată în fabrică. Din acest motiv, AVAS a anulat contractul de privatizare, dar sirienii au dat statul în judecată.

Instanțele de judecată au anulat definitiv contractul abia în 2007. Plimbați un deceniu prin instanțele de judecată, olandezii au cerut 10 milioane de euro statului român la CEDO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.