Acasă Politic Considerându-le de interes public, premierul cere desecretizarea protocoalelor

Considerându-le de interes public, premierul cere desecretizarea protocoalelor

DISTRIBUIȚI

 145331 – 19032018 – Premierul Viorica Dăncilă solicită desecretizarea protocolalelor încheiate între SRI și alte instituții ale statului, anunță Palatul Victoria. Solicitarea premierului vine după ce la sfârșitul săptămânii trecute, Administrația Prezidențială a precizat că ”CSAT nu a aprobat, prin Hotărâri, încheierea unor protocoale între SRI și DNA sau între SRI și alte entități ale statului și nu a stabilit, prin prevederile Hotărârilor aprobate, atribuții suplimentare în sarcina acestora

Demersul premierului este motivat, potrivit comunicatului de presă, de ”interesul public privind clarificarea unor chestiuni extrem de importante pentru funcționarea României ca stat democratic în care funcționează separația puterilor în stat” și se bazează ”pe prevederile legale potrivit cărora se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime”.

Potrivit legii, desecretizarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informațiilor secrete de stat se realizează de împuterniciții și funcționarii superiori abilitați prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituțiilor care coordonează și controlul măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate.

În situația protocoalelor de colaborare între SRI și alte instituții ale statului, persoanele care au dreptul să declasifice respectivele informații sunt conducătorii instituțiilor semnatare, care, în speță, au și calitatea de autoritate desemnată de securitate.

Potrivit art. 14 din Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, CSAT asigură coordonarea, la nivel național, a tuturor programelor de protecție a informațiilor clasificate.

Termenele de clasificare a informaţiilor secrete de stat vor fi stabilite de emitent, în funcţie de importanţa acestora şi de consecinţele care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării lor neautorizate.

Potrivit Hotărârii 585/13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, Termenele de clasificare a informaţiilor secrete de stat, pe niveluri de secretizare, cu excepţia cazului când acestea necesită o protecţie mai îndelungată, sunt de până la:
– 100 de ani pentru informaţiile clasificate strict secret de importanţă deosebită;
– 50 de ani pentru informaţiile clasificate strict secret;
– 30 de ani pentru informaţiile clasificate secret.

Termenele pot fi prelungite prin Hotărâre a Guvernului, pe baza unei motivaţii temeinice, la solicitarea conducătorilor unităţilor deţinătoare de informaţii clasificate sau, după caz, a împuterniciţilor şi funcţionarilor superiori abilitaţi să atribuie nivelurile de secretizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.