Acasă Externe Despre bursele de studii pentru românii din comunitățile aflate jurul granițelor României

Despre bursele de studii pentru românii din comunitățile aflate jurul granițelor României

DISTRIBUIȚI

145392 – 21032018 – Deputatul Nicolae-Daniel Popescu aduce clarificări cu privire la votul său în contextul dezbaterilor privitoare la amendamentele aduse la Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Deputatul USR nu consideră necesară și oportună introducerea în această lege a obligativității unui curs de istorie, cultură și civilizație românească, care să fie adresat bursierilor statului român aparținând comunităților românești din afara granițelor, dar susține aplicarea unor criterii clare, stricte și obiective de evaluare și acordare a burselor către etnicii români de peste hotare.

Deputatul își reafirmă prin acest comunicat ”sprijinul total și atenția necondiționată” pe care le acordă rezolvării problemelor cu care se confruntă comunitățile istorice românești din jurul granițelor României. În cadrul dezbaterilor din ședința de săptămâna anterioară (dar și pe parcursul altora), unul dintre participanți a menționat că aproximativ 2.800 de medici sârbi beneficiari ai burselor acordate de Statul Român etnicilor români din comunitățile istorice s-au reîntors în Serbia și nu mai au nicio legătură cu Statul Român. De asemenea, s-a mai afirmat că România a investit inutil bani în studiile acestor oameni, ignorându-i pe ceilalți etnici români din Serbia, acest lucru fiind valabil și pentru Bulgaria și Albania.

În contextul acestei intervenții, deputatul Nicolae-Daniel Popescu a catalogat situația prezentată drept ”foarte gravă” și a subliniat nevoia ca Statul Român (prin ordonatorii de burse) să aibă criterii clare, stricte și obiective de evaluare și de acordare a burselor către etnicii români din Serbia, Albania și Bulgaria. Scopul este tocmai acela de a evita situația în care România acordă burse unor beneficiari care nu doresc să aibă legătură cu Statul Român după încheierea perioadei de acordare a facilităților financiare.

Deputatul de diaspora va interpela autoritățile competente ale Statului Român cu privire la bursele acordate până la această dată etnicilor români din comunitățile istorice din Serbia, Bulgaria și Albania. ”Datoria morală și legală a reprezentanților Statului Român este aceea de a se asigura că aceste burse ajung la etnicii români din comunitățile istorice care manifestă interes și atașament față de filonul lingvistic, istoric și cultural românesc, iar nu la persoanele care sunt străine de acesta”, declară Popescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.