Acasă Social Din cauza inundațiilor, tot personalul din cadrul ”Apele Române” se află în...

Din cauza inundațiilor, tot personalul din cadrul ”Apele Române” se află în alertă

DISTRIBUIȚI

145275 – 15032018 – Ministrul Apelor, Ioan Deneş, a ajuns noaptea trecută în localitatea Căpeni din județul Bistrița, unde există riscul producerii de inundaţii pe fondul unei viituri. El a încercat să-i convingă pe localnicii din zonă să evacueze locuinţele.Acesta a inspectat digul de protecţie, care, potrivit specialiştilor, ar putea ceda din cauza viiturii şi a stat de vorbă cu mai mulţi oameni, solicitându-le să trateze cu seriozitate avertismentele date de autorităţi, pentru a nu-şi pune vieţile în pericol.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, Marius Tolvaj, a declarat că situaţia este monitorizată în permanenţă şi au fost mobilizate forţe importante de intervenţie atât din cadrul instituţiei, al pompierilor voluntari, Jandarmeriei şi Poliţiei, cât şi al ISU Mureş şi ISU Bacău, care au venit cu microbuze şi autocamioane pentru a ajuta la acţiunile de evacuare.

La Baraolt există riscul ruperii unui dig, iar dacă acest lucru se va întâmpla, autorităţile vor recurge la evacuare forţată a celor care s-au opus evacuării.

Ordinul de evacuare a fost dat de Primăria Baraolt în baza deciziei luate miercuri după-amiază, împreună cu Prefectura Covasna, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Sistemul de Gospodărire a Apelor, după ce specialiştii au avertizat că există riscul ruperii digului, din cauza unei viituri ce ar putea să se producă în următoarele ore pe râul Olt.

E posibil ca digul să cedeze înainte de traversarea în totalitate a viiturii, care este prognozată pe o durată de circa 10 ore.

Ordinul a vizat evacuarea a circa 300 de persoane din 130 de locuinţe.

Ministerul Apelor și Pădurilor anunță că în intervalul 13-14 martie 2018 debitele râurilor au fost în creştere ca urmare a efectului combinat al precipitaţiilor înregistrate și cedării apei din stratul de zăpadă. Cauza principală a inundațiilor a fost legată de scurgerile pe versanți.

INHGA a emis până în prezent:

  • o Atenționare hidrologică la nivel național nr.8/13.03.2018;
  • o Avertizare hidrologică la nivel national 9/14.03.2018, valabilă pentru perioada 14.03.2018, ora 12,00 – 15.03.2018, ora 18, (jud. Harghita, Bistrita-Năsăud, Mureș, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dolj, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Brașov, Covasna, Prahova, Buzău, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați, Botoșani). Bazine afectate: Mureş – bazin superior, Târnave, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Prahova, Buzău, Bârlad, Başeu, Jijia, Prut,
  • cinci avertizări hidrologice pentru fenomene imediate – cod portocaliu
  • patru avertizări hidrologice pentru fenomene imediate cod roșu

Ministerul Apelor și Pdurilor anunță că până acum s-a intervenit preventiv la un blocaj în albie pe pr Arcus la cca 100 m amonte de DN12 de către o echipă a SGA Covasna cu 5 oameni, cu un buldoexcavator și cu motoferăstraie pentru deblocarea albiei;

În cursul nopții s-a intervenit și pe pârâul Dobârlău în zona îndiguită pentru supraînălțarea digului cu saci de nisip pentru stoparea unei deversări.

De asemenea, s-a intervenit pentru supraînalțarea digului de remucu saci cu nisip pe pârâul Rica.

În cursul noptii în localitatea Olteni, comuna Bodoc pe râul Olt s-a inundat hipodromul si complexul Drumul Apelor Minerale. Sector de râu neindiguit. Preventiv zona a fost protejată cu saci cu nisip. 

În județul Harghita au fost împărtiți saci de nisip la primariile Lueta și Merești, pentru ca Serviciile de Voluntari din comunele respective să intervină în zonele afectate.

În județul Brașov, reprezentanții ABA Argeș-Vedea se monitorizează situației hidrometeorologică și s-au suplimentat debitele evacuate din acumularile Golești și Mihailesti (râul Argeș) respectiv Văcărești (râul Dâmbovița), pentru o pregolire a lacurilor în vederea preluării volumelor de apă aduse de viiturile formate pe aceste cursuri.

În Teleorman, pe Digul Tătărăștii de Sus s-a intervenit la subtraversările 1 si 2, malul stâng, s-au montat provizoriu clapeți, care sunt susținuți cu saci cu nisip. Pe sectoarele  neindiguite A.B.A Jiu acționează și are pregătite formații de interventie operative de la S.G.A. Dolj.

În județul Buzău, la ora 15 debitul afluent s-a dublat. La acea oră funcționa doar un grup al CHE Nehoiașu, iar de la ora 18.00 a pornit al doilea grup al CHE. În jurul orei 21.00 s-a atins cota de pericol la stația de la Sita Buzăului. La ora 22.00 râul Buzău a deversat la Sita Buzaului, în zona Fantanița, fiind inundat drumul național. Legătura cu localitățile din amonte a fost întreruptă.

Având în vedere evoluția evenimentelor hidrologice înregistrate în județele vizate de avertizări, tot personalul din cadrul  A.N. ”Apele Române”, instituție aflată în coordonarea Ministerului Apelor și Pădurilor, se află în alertă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.