Acasă Social Educatie În șapte județe și în Capitală nu se face școală pe 1...

În șapte județe și în Capitală nu se face școală pe 1 și 2 martie

DISTRIBUIȚI

 145044 – 01032018 – 

În Argeș nu se învață de Mărțișor

Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), în perioada 1-2 martie 2018, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile școlare vor fi suspendate integral în județele Brăila, Călărași, Constanța, Ialomița, Ilfov, Olt, Teleorman și în municipiul București.

De asemenea, în județele Argeș și Dolj s-a decis suspendarea integrală a cursurilor, însă doar pentru ziua de 1 martie, urmând ca în funcție de evoluția vremii să se ia o hotărâre, în cursul zilei de joi, pentru data de vineri, 2 martie. În județul Tulcea, în data de 1 martie, toate structurile de învățământ sunt închise, cu excepția grădinițelor din municipiu.

În același timp, în intervalul 1-2 martie, activitatea instructiv-educativă se va desfășura parțial în județele Giurgiu (toate unitățile de învățământ sunt închise, cu excepția a cinci grădinițe cu program prelungit din municipiu), Cluj (Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii are centrala termică defectă). Joi, 1 martie, în liceul din localitatea Lădești (Vâlcea) nu se desfășoară ore de curs.

Informațiile au fost comunicate de inspectoratele școlare județene/ISMB, în cursul zilei de astăzi, 28 februarie (oră de referință: 17:00), în urma deciziilor luate la nivel local în comandamentele pentru situații de urgență.

Reamintim că, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei și al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene și/sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. În cazurile de față, orele de curs vor fi recuperate, conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învățământ cu aprobarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.