Acasă Social Educatie Ministerul Educației zice că face ce nu s-a făcut în zeci de...

Ministerul Educației zice că face ce nu s-a făcut în zeci de ani

DISTRIBUIȚI

145577 – 30032018 – Ministerul Educației Naționale (MEN) și Cersanit România au semnat un protocol de colaborare. Protocolul asigură cadrul instituțional pentru funcționarea și dezvoltarea unui proiect generos de responsabilitate socială care își propune renovarea, în perioada iulie – septembrie 2018, a grupurilor sanitare situate în incinta unităților de învățământ preuniversitar de stat, unități selectate din toată țara, cu sprijinul MEN. Proiectul nu beneficiază de nicio susținere financiară din bani publici.

Protocolul a fost semnat la 29 martie de ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, și directorul de Vânzări pentru Sudul Europei al Cersanit, Janos Lupaș – Țicu.

Conform documentului, Ministerul Educației Naționale va facilita identificarea școlilor care îndeplinesc criteriile tehnice de participare la proiect, printre care amintim: existența unui spațiu dedicat grupurilor sanitare în planul clădirii, existența autorizațiilor necesare realizării proiectului de renovare, racordarea funcțională la apă și canalizare.

”Sunt încântat să dau curs favorabil solicitării Cersanit România pentru a încuraja implicarea mediului privat în acțiuni menite să asigure copiilor un mediu sănătos, într-o infrastructură corespunzătoare, determinând astfel și modelarea umană a elevilor. Trebuie spus, în context, că Ministerul Educației Naționale, prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, implementează două proiecte privind infrastructura școlară – Proiectul privind Reforma Educației Timpurii în România și Proiectul de Reabilitare a Infrastructurii Școlare -, în valoare totală de aproape jumătate de miliard de euro”, a declarat ministrul Valentin Popa.

”Dorim să atragem atenția sectorului privat asupra implicării în comunitatea din România. Responsabilitatea socială înseamnă în primul rând asumarea cu seriozitate a rolului de catalizator, care facilitează dialogul și intermediază accesul la o lume a viitorului dedicată educației și inovației. Astăzi deschidem prima investiție majoră în comunitatea din România și ne propunem să renovăm cât mai multe grupuri sanitare din școlile românești de stat, în 2018″, a afirmat Janos Lupaș-Țicu, director de Vanzări pentru Sudul Europei Cersanit. Foto: Ziarul de Iași

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.