Acasă Politic Tot mai bine pentru bugetari

Tot mai bine pentru bugetari

DISTRIBUIȚI

Mai mulți bani pentru aleși, indemnizații de hrană și alte sporuri

 145159 – 08032018 – Camera Deputaților a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Actul normativ a fost adoptat cu amendamentele Comisiei pentru muncă și protecție socială și urmărește eliminarea neclarităţilor şi disfuncţionalităţilor identificate de instituţiile și autorităţile publice în procesul aplicării etapizate a Legii salarizării unitare.

Conform noii legi, personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice, nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect.

Totodată, indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%. De asemenea, pentru activitatea desfăşurată de nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare. Celelalte categorii de persoane cu handicap grav şi accentuat care vor beneficia de acest spor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, emisă până la data de 1 septembrie 2018.

Veștile bune vin pentru toate categoriile de bugetari. Astfel, începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepția angajaților celor care sunt cuprinși în reglementări speciale, cum ar fi fi cei din Armată sau Poliție, care deja beneficiază de norma de hrană.

Actul normativ reglează și plata orelor suplimentare efectuate de polițiști (75% din solda de bază), precum și o indemnizație cu 10% mai mare pentru jandarmi, în cazul intervențiilor. De asemenea, medicii, asistenţii medicali şi ambulanţierii/şoferii autosanitară vor intra, începând cu 1 martie 2018, pe grila de salarizare din anul 2022, indiferent de locul în care își desfășoară activitatea. De o majorare de salariu de 20 de procente vor beneficia și angajații din cadrul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

Legea vine cu majorări de salarii și pentru personalul Consiliului Concurenței, Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Agenţiei Naţionale pentru Integritate, pentru funcționarii publici și personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Mediului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educației Naționale şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Majorările salariale ale acestor categorii socio-profesionale sunt cuprinse între 10-15% și sunt necesare pentru recunoaşterea complexităţii activităţii, dar şi pentru păstrarea și atragerea de specialiști bine pregătiți în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.