Acasă Anchete USR a sesizat Comisia Europeană

USR a sesizat Comisia Europeană

DISTRIBUIȚI

145585 – 30032018 – Președintele Comisiei pentru Mediu din Senat, senatorul USR Allen Coliban, a sesizat Direcția Generală Mediu de la Comisia Europeană cu privire la dezastrul ecologic care se desfășoară la Pata Rât, depozitul de deșeuri al Clujului. Lacul de levigat provenit de la gropa neconformă otrăvește în continuare mediul și pune în pericol sănătatea oamenilor care trăiesc în apropiere.

Senatorul a transmis instituției europene stadiul actual al dezastrului de la Pata Rât care trenează de luni de zile. “E revoltător cum autoritățile se mulțumesc să caute vinovații și cine să plătească costurile, nimeni nu se preocupă de problema de mediu. Au cumpărat o stație de osmoză pe care nu au folosit-o pentru că nu au știut ce să facă cu materia inertă rezultată după tratarea levigatului. Este o situație în care toți cei implicați se arată depășiți și rău intenționați – cum altfel să interpretăm nepăsarea cu care lasă un dezastru nerezolvat de atâta timp?”, declară Coliban.

USR denunță conflictul de pe plan local dintre reprezentanții Guvernului și Consiliul Județean care își pasează responsabilitatea în loc să ia măsuri și care stă la baza dezastrului ecologic de la Pata Rât și face apel la autorități să rezolve cu prioritate situația. Foto: Monitoruldecluj.ro

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentGazele se scumpesc din nou
Articolul următorExecuțiile din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.