Acasă Anchete Interne 533 de străini în situații ilegale în România, în primul trimestru al...

533 de străini în situații ilegale în România, în primul trimestru al anului

120.000 de străini în evidențele IGI în primul trimestru al anului. Majoritatea - italieni, moldoveni și turci 533 de străini au fost descoperiți în situații ilegale Pentru 390 de străini s-au luat măsuri de îndepărtare din România 183 de firme nu respectau legislația pentru angajații străini

DISTRIBUIȚI

145737 – 11042018 –  Inspectoratul General pentru Imigrări a asigurat, în primul trimestru al anului 2018, managementul șederii legale pe teritoriul țării noastre pentru aproape 120.000 de cetățeni străini, dintre care 69.248  provin din state terţe (cei mai mulţi sunt din  Moldova – 10.513, Turcia – 9.277 şi China – 7.973) şi 50.379 din state membre UE, SEE şi Confederaţia Elveţiană (Italia – 14.480, Germania – 6.039, Franţa – 6.006).

Majoritatea străinilor sunt în orașe, indiferent de ţară sau zona din care provin sau de durata şederii.

O treime dintre străinii din România se află în Bucureşti, urmat de județele Ilfov, Cluj și Timiș. Numărul străinilor din aceste judeţe depăşeşte cu puţin peste 9.000 în Ilfov, 8.000 în Cluj şi peste 7.000 în Timiș.

Au fost primite 101 solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, pentru obținerea unor vize de lungă sau scurtă ședere, de către străini din Iordania, Palestina, Pakistan, China și alte state.

Un număr de 419 persoane au depus cereri de acordare a unei forme de protecţie internațională. Cei mai mulți străini sunt din Irak, Siria, Pakistan și Afganistan. Pentru 32 dintre aceștia a fost acordată o formă de protecție internațională și au fost înscriși în programul de integrare.

În urma acțiunilor întreprinse pentru combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate, în această perioadă, au fost depistate 533 de persoane în situaţii ilegale.

Pentru 390 de cetăţeni străini au fost luate măsuri de părăsire a teritoriului României, din care 95 au fost îndepărtaţi sub escortă, iar pentru ceilalți au fost dispuse alte măsuri.

Polițiștii de imigrari au emis 1.601 avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi, înalt calificaţi şi detaşaţi. De asemenea, pe linia combaterii muncii nedeclarate, au fost sancționați reprezentanții a 183 de societăți comerciale, cu amenzi în valoare de aproape 55.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajați.

În aceeași  perioadă, 2.128 de cetățeni străini au fost sancționați  pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul migraţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.