Acasă Social Aparare Alina Dumitru, Andreea Chițu și Sandra Izbașa, înaintate în grad

Alina Dumitru, Andreea Chițu și Sandra Izbașa, înaintate în grad

DISTRIBUIȚI

145937 – 23042018  – Cu prilejul Zilei Forțelor Terestre, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, le-a înaintat în grad luni, 23 aprilie, pe sportivele Alina Dumitru, Andreea Chițu și Sandra Izbașa – membre ale Clubului  Sportiv al Armatei ”Steaua” – în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul M.Ap.N.

”Cărţile dumneavoastră de vizită, traseul profesional, pregătirea şi realizările dumneavoastră, impresionante pentru fiecare în parte, vă recomandă pentru această avansare”, a spus ministrul Mihai Fifor, care a precizat că sportivele sunt, și vor rămâne pentru totdeauna, ”fetele noastre de aur”.

De asemenea, ministrul Apărării a evocat trăirile pe care le-a avut atunci când drapelul tricolor a fost înălțat pe catargul cel mai înalt la diversele competiţii sportive la care cele trei au participat și le-a urat succes în activitatea de antrenorat și ca mentori al tinerilor sportivi.

Locotenent-colonelul Alina Dumitru este multiplă campioană europeană la judo, medaliată cu bronz la campionatele mondiale, iar în anul 2008 a devenit prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc.

Căpitanul Andreea Chițu este vicecampioană a campionatelor mondiale de judo din 2014 şi 2015 şi campioană a europenelor din anii 2012 şi 2015.

Căpitanul Sandra Izbașa este campioană olimpică în 2008, la Beijing, și în 2012, la Londra, multiplă medaliată la campionatele europene din anii 2005, 2006, 2007, 2008, 2011 și 2012 și la campionatele mondiale din 2006, 2007, 2008 și 2010.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.