Acasă Economie Boc vrea metrou la aeroport

Boc vrea metrou la aeroport

DISTRIBUIȚI

145903 – 20042018  – Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a detaliat vineri la RFI proiectul metroului pe care vrea să-l construiască în oraş: „Vrem să avem o linie cel puţin principală din Floreşti în Apahida, adică dintr-o parte de la est la vest a oraşului, care să conecteze până la aeroport oraşul, parcurgând zona centrală”.

Emil Boc spune că proiectul metroului din Cluj-Napoca face parte din dezvoltarea oraşului pentru următoarele două-trei decenii: „Soluţia este pentru următorii 20-30 de ani, deci aceasta este partea de viziune pe termen lung a oraşului. Clujul va ajunge peste 20-30 de ani la un milion de locuitori, astăzi ne învârtim la jumătate de milion şi tendinţa europeană şi mondială şi naţională este de creştere a populaţiei în marile aglomerări urbane, în marile metropole, în marile oraşe, care devin oraşe magnet. Clujul evoluează în această direcţie de creştere. Am pornit şi am aprobat în bugetul de anul acesta bani pentru realizarea studiului de prefezabilitate, care să ne spună exact şi să răspundă la aceste întrebări: cât costă, care-i distanţa pe care să se construiască metroul, care este schema de finanţare, cum pot fi obţinute resurse financiare pentru metrou? Noi vrem să avem o linie cel puţin principală din Floreşti în Apahida, adică dintr-o parte de la est la vest a oraşului, care să conecteze până la aeroport oraşul, parcurgând zona centrală, pentru a putea da cât mai multe spaţii pentru pietoni, pentru cetăţeni, pentru spaţii de divertisment, de agrement, pentru prioritizarea transportului în comun. Or cât timp nu avem metrou, e foarte dificil într-un oraş medieval, construit cu străzi înguste şi o infrastructură care nu-ţi permite să lărgeşti de la două benzi la patru benzi bulevardele. Există inclusiv investitori japonezi interesaţi în proiectul nostru. Noi o să-i primim pe toţi cei interesaţi la o discuţie. Pregătim un caiet de sarcini pentru un studiu de prefezabilitate, care în esenţă ne va răspunde pe ce distanţe, cât costă, care-i schema de finanţare, dacă poate fi şi subteran şi suprateran, pentru că nu neapărat trebuie să fie totul subteran, sunt zone unde este posibil să aibă şi acces la suprafaţă”, a declarat primarul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.