Acasă Externe Christine Lagarde: Economiile trebuie să reducă deficitele guvernamentale

Christine Lagarde: Economiile trebuie să reducă deficitele guvernamentale

DISTRIBUIȚI

145726 – 11042018 – Christine Lagarde a tras un semnal de alarmă cu privire la norii negri care se întrevăd la orizontul creşterii economice mondiale din cauza tensiunilor dintre SUA şi partenerii săi comerciali care ameninţă liberul schimb, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.Într-un discurs ţinut la Hong Kong, Lagarde a subliniat că priorităţile pentru economia mondială sunt evitarea protecţionismului, protejarea împotriva riscurilor financiare şi stimularea creşterii pe termen lung.

Tabloul general este în prezent unul luminos. Însă putem vedea nori din ce în ce mai sumbri la orizont„, a declarat Christine Lagarde, reamintind că în luna ianuarie FMI şi-a revizuit, în creştere, previziunile privind avansul economiei mondiale la 3,9% în 2018 şi 2019.

Lagarde a subliniat că FMI continuă să fie optimist în condiţiile în care „economiile avansate ar urma să înregistreze o creştere peste potenţial în acest an şi anul următor” iar SUA se apropie de un grad de ocupare deplină a forţei de muncă. În paralel, în Asia, perspectivele rămân solide „ceea ce este bine pentru toată lumea pentru că această regiune contribuie cu aproape două treimi la creşterea mondială„.

Directorul FMI a subliniat necesitatea ca guvernele să acţioneze atâta timp cât contextul economic rămâne favorabil. „Fereastra de oportunitate este deschisă. Există o nouă urgenţă pentru că incertitudinile au crescut în mod semnificativ”, a spus Christine Lagarde, citând tensiunile comerciale, riscurile fiscale şi financiare crescute precum şi incertitudinile geopolitice. Lagarde a apreciat că economiile trebuie să reducă deficitele guvernamentale, să consolideze cadrul fiscal şi să plaseze datoria publică pe o traiectorie descrescătoare. „Întărirea stabilităţii financiare prin creşterea rezervelor în sectoarele corporate şi bancar este crucială„, a subliniat Lagarde.

Comentariile lui Christine Lagarde intervin în contextul unor tensiuni crescute între SUA şi partenerii săi comerciali, în special China. Preşedintele american Donald Trump susţine că deficitul comercial al SUA pe relaţia cu China este rezultatul unor practici incorecte precum transferul forţat de tehnologie şi furtul de proprietate intelectuală. În aceste condiţii, Trump a impus tarife vamale de 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru importurile de aluminiu. Ulterior, administraţia Trump a publicat o listă provizorie de produse chineze în valoare de 50 de miliarde de dolari susceptibile să fie supuse unor noi taxe americane. În replică, Beijingul a anunţat la rândul său represalii identice vizând produsele americane.

Lagarde a apreciat că modalitatea cea mai bună pentru a rezolva dezechilibrele macroeconomice nu este introducerea de tarife vamale ci utilizarea instrumentelor fiscale sau reforme structurale. În cazul SUA, directorul general al FMI a recomandat Washingtonului să se îndrepte asupra cheltuielilor publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.