Acasă Externe Dan Neculăescu la reuniunea la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Dan Neculăescu la reuniunea la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

DISTRIBUIȚI

145990 – 25042018 – Secretarul de stat Dan Neculăescu a susținut, la 24 aprilie 2018, o declarație în calitate de președinte al Comisiei pentru Consolidarea Păcii (PBC) în cadrul dezbaterii plenare a Reuniunii la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU privind Consolidarea și Permanentizarea Păcii cu tema „Strenghtening the United Nations’ Work on Peacebuilding and Sustaining Peace”.

Oficialul român a evidențiat că, în lumina concluziilor Raportului Secretarului General al ONU privind Consolidarea și Permanentizarea Păcii, PBC reprezintă o platformă–cheie pentru întărirea coerenței instituționale între Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și Consiliul Economic și Social (ECOSOC). A menționat, de asemenea, că PBC deține astfel un rol fundamental inclusiv în consolidarea relației dintre ONU și statele membre.

În dezbaterea generală a Forumului ECOSOC Finanțare pentru Dezvoltare, desfășurată în aceeași zi, secretarul de stat român a prezentat o declarație națională în care a reiterat importanța pe care România o atribuie implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Sustenabilă si Programului de Acțiune Addis Ababa.

Tot la 24 aprilie 2018, secretarul de stat Dan Neculăescu a susținut o intervenție în cadrul dezbaterii organizate de Georgia pe tema păcii sustenabile și drepturilor omului. Cu acest prilej, a exprimat apreciere pentru inițiativa Georgiei de promovare a păcii prezentată în cadrul reuniunii, menită să faciliteze contactele interumane și să amelioreze situația drepturilor omului, inclusiv în regiunile separatiste. În context, a evidențiat consistența relației bilaterale româno-georgiene și perspectivele concrete de dezvoltare ale acesteia. Dan Neculăescu a reiterat sprijinul României pentru independența, suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și a reafirmat susținerea fermă a României pentru parcursul european și euro-atlantic al acestui stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.