Acasă Politic Despre promovarea limbii române în Emirate

Despre promovarea limbii române în Emirate

DISTRIBUIȚI

 145768 – 13042018 –  Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a avut o întrevedere cu omologul său din Emiratele Arabe Unite, Excelența Sa  Hussain Bin Ibrahim Al Hammadi.

Cei doi miniștri au discutat despre provocările reformei în educație și au făcut un schimb de informații cu privire la cele mai recente măsuri adoptate pentru utilizarea noilor tehnologii și pentru asigurarea calității programelor de studii. Au fost abordate, de asemenea, obiective și oportunități ale cooperării în perioada următoare, dezvoltarea mobilităților studențești și mobilităților destinate cadrelor didactice (inclusiv la nivel preuniversitar), precum și încurajarea cooperării universitare. A fost evocată și posibilitatea colaborării în vederea promovării limbii arabe în România și a limbii române în Emiratele Arabe Unite.

”Sprijinim dezvoltarea de acțiuni care să aibă în vedere schimbul de experiență pentru utilizarea tehnologiei în educație, atât la nivelul învățământului preuniversitar, cât și la nivelul învățământului universitar”, a arătat ministrul Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.