Acasă Anchete Interne Imigranţi din Turcia, opriţi la graniţă

Imigranţi din Turcia, opriţi la graniţă

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat cinci persoane din Turcia, trei surori şi copiii lor, care au încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de documentele de identitate ale altor persoane. Femeile au fost ajutate de fratele lor, un cetăţean german.

DISTRIBUIȚI

145926 – 23042018  – “În data de 21.04.2017, ora 23.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, județul Arad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetățean german, D. Ismet., în vârstă de 51 de ani.

Acesta călătorea împreună cu alte cinci persoane care au prezentat la controlul de frontieră documente de identitate cu însemnele autorităților germane. La verificarea documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele prezente la control nu sunt cele din fotografiile documentelor de călătorie prezentate, motiv pentru care s-au efectuat verificări suplimentare” precizează Poliţia de Frontieră.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni turci, trei femei, cu vârste cuprinse între 39 și 48 și doi minori în vârstă de 7 și 13 ani.

Femeile au declarat ca sunt surori, iar documentele prezentate aparțin unor rude şi au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Germania şi nu posedau o viză valabilă.

De asemenea, şoferul maşinii este fratele celor trei femei şi încerca să le ducă în Germania, pentru întregirea familiei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit celor cinci persoane actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.