Acasă Politic PNL: Guvernul PSD&ALDE ne îndatorează copiii, nepoții și strănepoții pentru a-și finanța...

PNL: Guvernul PSD&ALDE ne îndatorează copiii, nepoții și strănepoții pentru a-și finanța programul falimentar

DISTRIBUIȚI

 145741 – 12042018 – “În doar 12 luni, cele trei Guverne PSD-ALDE au contractat în numele României împrumuturi în valoare de 11,83 miliarde de euro şi continuă să o facă la dobânzi tot mai mari”, avertizează deputatul PNL Pavel Popescu, membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci

”Deși se laudă constant și încearcă să îi ducă pe români de nas că în anul 2017 țara noastră a avut cea mai mare creștere economică, cei de la PSD&ALDE au făcut niște împrumuturi colosale. Și nu au de gând să se oprească. În ritmul acesta, distructiv și neproductiv, la datoriile ce le fac acum cei de la PSD&ALDE o să plătească și strănepoții noștri. Potrivit statisticilor furnizate de Banca Națională a României, Guvernele PSD&ALDE au împrumutat, în 2017, o sumă similară cu împrumuturile contractate de România de la FMI în anul de criză 2009”, a declarat Popescu. “Din păcate, aceste împrumuturi nu se regăsesc în investiții sau în dezvoltarea de proiecte care să îi determine pe investitorii străini să își deschidă o afacere la noi în țară”, mai atrage atenția parlamentarul liberal.

”O altă veste proastă a apărut în spațiul public recent. Investitorii străini transmit că încrederea lor în economia României este în scădere. Asta este efectul Guvernării PSD&ALDE … ne îndatorează și îi îndepărtează pe toți cei care ar putea ajuta la creșterea economiei, deci implicit a stilului de viață al românilor. Cei de la PSD&ALDE trebuie să își schimbe abordarea cât mai repede, altfel România se va transforma într-o țară pustie, pentru că toți vor fugi unde vor vedea cu ochii”, consideră parlamentarul liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.